Conducerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a întreprins primele acţiuni de monitorizare şi control în judetul Braşov. Rezultatele preliminare ale acestora au fost prezentate de către preşedintele Andras Szakal astăzi, 8 iulie, 2009 într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov.
Acţiunile de monitorizare şi control au fost desfăşurate ca urmare a verificării situaţiei existente în baza de date a ANFP, referitoare la situatia funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici şi au vizat 3 consilii locale (comuna Feldioara, Municipiul Făgăraş, comuna Lisa) şi 3 instituţii deconcentrate (Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Direcţia Judeţeană de Statistică şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură).
Rezultatele preliminare concretizate în urma controlului au fost de natură tehnică şi administrativă. În cazul primăriilor s-a constatat: inexistenţa avizului prealabil al ANFP pentru structura de funcţii publice (organigrama, stat de funcţii), existenţa unor posturi de natură contractuală care au în atribuţiile postului prerogative de putere publică, fapt ce contravine prevederilor art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, s-a mai constatat acordarea salariilor şi a diferitelor sporuri prin întocmirea unor acorduri colective de muncă, atât pentru personalul contractual, cât şi pentru funcţionarii publici, ştiut fiind faptul că aceste aspecte nu se supun legislaţiei muncii. Şi în cazul instituţiilor deconcentrate s-au constatat unele încălcări ale legislaţiei aferente, similare aspectelor sesizate la autorităţile anterior menţionate.
“În controlul efectuat în judeţ am constatat că existau declaraţiile de avere şi de interese, dar acestea nu erau postate pe pagina de internet a instituţiei sau a autorităţii publice ori nu erau înregistrate în registrele speciale. Aceste nereguli au fost sesizate în aproape toate instituţiile pe care ANFP le-a monitorizat în acest judeţ”, a declarat în cadrul conferinţei preşedintele ANFP, Andras Szakal.
În cadrul aceleiaşi conferinţe preşedintele Andras Szakal a enunţat şi acţiunile pe care le va întreprinde ANFP. “Ca urmare a monitorizării şi controlului efectuat de instituţia pe care o conduc, se vor întreprinde activităţi cu caracter preventiv, cum ar fi: instruiri ale funcţionarilor publici, organizate de ANFP în teritoriu în vederea explicării şi îndrumării asupra aspectelor problematice sesizate; vom îmbunătăţi cadrul legislativ prin introducerea în proiectul de modificare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare a unor prevederi care să faciliteze gestionarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici de către autorităţile şi instituţiile publice; vom implica activ prefecţii din fiecare judeţ prin verificarea legalităţii desfăşurării activităţilor aferente funcţiilor publice şi prin îmbunătăţirea calităţii actelor administrative emise de autorităţile şi instituţiile publice locale. Pe de altă parte, ANFP va sesiza Curtea de Conturi pentru acele sporuri stabilite prin diferite acte administrative, de exemplu acorduri colective privind atât categoria funcţionarilor publici, cât şi personalul contractual. Vom sesiza Agenţia Naţională de Integritate pentru acele declaraţii de avere şi interese necompletate de funcţionarii publici până la termenul de 15 iunie a.c., conform normelor în vigoare, dar şi pentru acele declaraţii completate şi neînregistrate în registrele speciale”, a afirmat preşedintele ANFP.
Conducerea ANFP a mai anunţat declanşarea acţiunilor în contenciosul administrativ în vederea anulării actelor administrative care au fost puse în aplicare fără avizul obligatoriu al ANFP şi care vizează structura organizatorică sau funcţiile publice şi funcţionarii publici.
{mosloadposition user10}