Respectînd principiul transparenţei în administraţia publică, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că, în trimestrul al II-lea al anului 2011, Corpul de Control al ANFP a efectuat un număr de 34 de acţiuni de control în cadrul unor instituţii şi autorităţi publice. Controalele au fost efectuate fie ca urmare a unor reclamaţii şi sesizări ale unor persoane fizice sau juridice, fie ca urmare a unor informaţii prezentate de mass-media, fie din iniţiativa preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Activităţile de control au urmărit în principal:
– verificarea documentaţiei care a stat la baza obţinerii avizului pentru funcţii publice şi a structurii funcţiilor publice;
– verificarea şi îndrumarea autorităţilor şi instituţiilor publice privind modul de respectare a legislaţiei referitoare la numirea şi reîncadrarea funcţionarilor publici, precum şi la salarizarea corespunzătoare a acestora;
– verificarea procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante;
– verificarea documentelor constitutive ale dosarului profesional.
Principalele nereguli constate au fost următoarele: neconcordanţe între documentaţia care a stat la baza obţinerii avizului pentru funcţiile publice, lipsa fişelor de post actualizate, a fişelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale, numirea unor funcţionari publici fără respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor, ocuparea unor funcţii publice de conducere prin promovare temporară fără obţinerea avizului ANFP, nerespectarea duratei legale de exercitare temporară a acestor funcţii, numirea pe o perioadă determinată în funcţii publice a personalului contractual.
Ca urmare a controalelor efectuate au fost formulate recomandări cu caracter general şi au fost stabilite măsuri şi acţiuni corective, îndrumări de specialitate obligatorii. De asemenea, ca urmare a 4 activităţi de control a fost sesizată Curtea de Conturi, iar pentru 5 activităţi de control a fost sesizat Biroul Contencios din cadrul ANFP.
„Prin acţiunile de control pe care le derulăm, ne asigurăm că legea este respectată în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, fapt ce contribuie la creşterea calităţii actului administrativ din România”, a menţionat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.