Vezi de ce!
Andrei Leonte, câştigătorul primului sezon X Factor a fost aseară invitat să acorde un premiu la Green Awards 2012, evenimentul organizat de WWF în parteneriat cu alte ONG-uri, în semn de apreciere sau, dimpotriva, de mustrare pentru politicienii şi jurnaliştii care s-au remarcat în 2011 în activităţi de protecţie a mediului. Ecologist convins, Andrei a acceptat invitaţia fără să stea pe gânduri şi, mai mult, le-a şi cântat celor prezenţi la eveniment.
Că Andrei Leonte este îndrăgostit de muzică nu mai este un secret pentru nimeni. Nu mulţi sunt însă cei care ştiu că învingătorul primului sezon X Factor este un ecologist convins. Convingerile sale sunt atât de puternice încât s-a întâmplat să se plimbe cu o baterie uzată şi o lună în buzunar, doar pentru a o arunca într-un recipient pentru reciclare sau să se întoarcă de la jumatea drumului pentru a se asigura că nu a uitat lumina aprinsă sau vreun aparat conectat la prize. Aflând de preocupările sale pentru conservarea mediului, organizatorii evenimentului Green Awards l-au invitat să acorde un premiu în cadrul galei de festivităţi organizate aseară şi să susţină un concert la eveniment.
Printre invitaţii la evenimentul de aseară s-au numărat Premierul României, Victor Ponta, Ministrul Mediului, dar şi o serie de personalităţi din lumea politică şi jurnalistică.
Andrei Leonte a lăsat vocea să îl facă vedetă în primul sezon al super show-ului X Factor de la Antena 1, iar acum, la mai puţin de o jumătate de an de la câştigarea titlului X Factor şi a celui mai mare premiu din istoria show-urilor de gen din România: 200.000 de euro, Andrei este în plină ascensiune. A lansat deja două melodii, este invitat să cânte în întreaga ţară şi îi este apreciată prezenţa la evenimente şi emisiuni de televiziune.
Acelaşi destin îl pot avea acum şi alţi români care cred că pot face show. Antena 1 aduce în toamnă un nou sezon X Factor, iar înscrierile au început deja pe www.xfactor.a1.ro. În curând, caravana X Factor va porni periplul prin ţară în căutarea românilor care au factorul X sau, altfel spus, a acelora care au voce, charismă, transmit emoţie şi fac show. Oraşul în care încep căutările este Craiova, pe 15 iunie, fiind apoi urmat de Sibiu, Cluj, Iasi, Timişoara şi Bucureşti. Programul castingului poate fi găsit pe site-ul show-ului: www.xfactor.a1.ro.