Primele două ediții ale show-ului „Șerifi de România” au adus și primele nominalizări la duel. Așa se face că în urma probelor pe echipe, Andreea Tonciu și Rona Hartner au intrat la duel, urmând ca săptămâna viitoare să dea confruntarea decisivă.
Sosiți în show-ul de la Antena 1, cei 12 concurenți au fost luați în primire imediat de cei doi comandanți care îi supraveghează. Deși nu se așteptau, vedetele au fost trimise în prima misiune de cum au ajuns la unitate, astfel că înca din prima zi au fost nevoite să renunțe la obiecte personale, la bagaje și să petreacă prima noapte sub cerul liber. Adaptarea nu a fost ușoară pentru toți și nu au lipsit accidentările. Raluca Tănase de la Bambi a avut ghinionul de a se accidenta chiar de la început. „La primele antrenamente, m-am accidentat la picior, nu am știut că este atât de grav până a doua zi dimineața, când m-am trezit cu piciorul umflat și cu dureri. După o „plimbare” cu ambulanța și vizita la doctorul ortoped, am aflat că era o entorsă destul de serioasă. Medicul ar fi vrut ca eu să renunț la concurs, dar am ales că merg mai departe, nu-mi doream sub nicio formă să plec. Am făcut tratamentul, am purtat o orteză care mi-a susținut piciorul, am aplicat geluri pentru dureri, am luat pastille”, spune Raluca, decisă să meargă în concurs până la final.
Și pentru Andrei Duban sosirea la unitatea militară a fost una cu surprize, pentru că cei doi comandanți au decis că acesta trebuie să se tundă, să renunțe la plete pentru a respecta regimul de armată. Rona Hartner și-a dat și ea repede seama că nu e de glumă și că toate antrenamentele și misiunile se desfășoară pe bune, în vreme ce Natalia Mateuț a recunoscut că stilul de trai aspru, de militărie, o face să aprecieze și mai mult ceea ce are.
Dan Negru le-a explicat celor 12 vedete care sunt misiunile și, mai ales, cum trebuie să procedeze pentru a câștiga probele și a ajunge mai aproape de marele premiu de 10.000 de euro. 6 serviete, care conțin fiecare cheile cu care se deschid lacătele de la seiful ce adăpostește premiul, sunt împrăștiate prin țară, în locurile de desfășurare a misiunilor. Așa se face că, împărțiți în două echipe, vedetele vor merge în fiecare ediție în diverse misiuni prin țară, pentru a recupera servietele.
Show-ul „Șerifi de România” este în fiecare luni și marți, de la ora 20.30, la Antena 1.