Pe 1 iunie, Andreea Marin Bănică, Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei pentru România, va fi gazda Galei UNICEF pentru al treilea an consecutiv. În cadrul teledonului maraton organizat de UNICEF şi Societatea Română de Televiziune, Andreea îl va avea alături pe Dan Bittman.
Toate fondurile strânse pe parcursul acestui eveniment TV şi de-a lungul întregii campanii vor fi folosite în beneficiul copiilor din România prin dezvoltarea şi extinderea programelor de educaţie parentală. Educaţia parentală este crucială pentru rezolvarea unui număr mare de probleme cu care se confruntă copiii. Prin programele de educaţie parentală pot fi prevenite: abandonul, violenţa familială împotriva copiilor, îmbolnăvirile şi decesele provocate de accidente domestice, abandonul şcolar al copiilor. De asemenea, pot fi îmbunătăţite stimularea şi dezvoltarea timpurie a copiilor pentru ca aceştia să îşi poată atinge potenţialul maxim.
UNICEF a iniţiat programe pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea abilităţilor parentale, pe care le derulează împreună cu partenerii săi şi doreşte replicarea acestor proiecte la scară naţională, pentru a acoperi un număr cât mai mare de părinţi, indiferent de mediul din care provin, de etnie sau de situaţia lor economică, astfel încât toţi copiii să pornească cu şanse egale în viaţă.
{mosloadposition user10}