Volumul „Nu există nu se poate!” este inspirat chiar de motto-ul celebrei jurnaliste
Andreea Marin, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți oameni de televiziune din România, a lansat pe 17 martie, în direct la Rdio ZU, o carte-inspirație care își propune să ofere cititorilor motivația de care au nevoie pentru a-și urma propriile visuri.
Cartea intitulată „Nu există nu se poate!” este disponibilă începând de astăzi pe site-ul editurii Bookzone din România și din Republica Moldova.
„E ziua emoției pentru mine pentru că am lansat cartea «Nu există nu se poate» în care am pus atât de mult suflet, căci m-am întors în timp în momentele cruciale din viața mea care m-au definit și au devenit sursa puterii mele interioare.
Nu e o carte doar despre experiența mea, ci regăsiți în ea și oameni frumoși, îndrăzneți, care, în ciuda dificultăților ce li s-au așternut în față, au făcut tot ce le-a stat în putere să demonstreze că nu există nu se poate și sunt o inspirație astăzi pentru că au reușit. O carte care te va motiva să scoți la lumină tot ce e mai bun în tine și să realizezi că, în viață, zidurile există doar atâta timp cât tu le dai putere să stea în picioare.” – Andreea Marin
Acest proiect editorial extrem de personal al Andreei Marin a pornit de la seria de interviuri emoționante cu același nume realizate în ultimii doi ani, însă cuvintele care astăzi dau titlul volumului îi ghidează pașii de-o viață. Așa cum menționează și în carte, în copilărie, într-o perioadă în care își testa limitele și, fără să știe, își planta rădăcini adânci și puternice, jurnalista hotărâtă de mâine a primit primele lecții despre curaj, speranță și perseverență chiar de la tatăl său:
„«Nu există nu se poate, nu ai căutat suficient de mult în imaginația ta, nu ai pus destulă voință ca să găsești soluția. Dacă vrei, poți. Mai încearcă! Încă o dată!» – sunt vorbe care m-au trecut la început prin toate stările ciudate, de la senzația de neputință și nerăbdare, până la reușite și bucurii și sentimente de împlinire frumoase, iar toate acestea m-au modelat și m-au făcut să devin omul de azi. Asta sunt eu. Cea pentru care… nu există nu se poate” – Andreea Marin, Nu există nu se poate!
Purtând în suflet și în minte cuvintele părintelui său, Andreea Marin a depășit multe obstacole despre care vorbește cu inima deschisă în cartea sa și a învățat să transforme fiecare furtună într-o oportunitate de a străluci în ciuda întunericului. Iar, în timp, a cunoscut alți oameni luminoși ale căror povești dovedesc că imposibilul este doar un vis care așteaptă să fie împlinit.
Astfel, printre paginile cărții, cititorii vor întâlni 41 de oameni-poveste, care au reușit să transforme obstacolele în trepte spre succes. Unii dintre aceștia sunt artiști, jurnaliști și sportivi cunoscuți cum ar fi Chris Simion-Mercurian, Sofia Vicoveanca, Ana Maria Brânză, Iuliana Tudor, Dana Rogoz, Mircea Radu, Daniel Buzdugan și George Buhnici, însă cititorii sunt invitați să descopere și alte personalități extraordinare care și-au construit viața departe de lumina reflectoarelor.
Toți povestitorii care au acceptat să răspundă întrebărilor Andreei Marin și să vorbească despre acele momente care i-au convins că nu există nu se poate sunt așteptați astăzi la evenimentul oficial de lansare a cărții, care va putea fi urmărit online începând cu ora 19:30, live pe paginile de Facebook @AndreeaMarinOfficial și @Bookzone.ro.
„Nu există nu se poate!” nu este doar unul dintre cele mai așteptate volume ale anului, este și o carte care face bine! Autoarea va dona toate încasările obținute în urma vânzării cărții Fundației Prețuiește Viața, care, de 14 ani, este alături de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin și speranță!