iSerialul “Când mama nu-i acasă”, primul serial din România filmat integral cu telefonul mobil, îi aduce pe Happy Channel pe actorii: Andreas Petrescu, Silviu Mircescu și Tatiana Șelaru.
Pentru Andreas Petrescu, actor și scenarist, totodată și vocea canalului Happy Channel, iSerialul “Când mama nu-i acasă” marchează primul rol într-un serial de televiziune: “Am făcut o mulțime de lucruri interesante ca actor, până acum. Am jucat în piese de teatru, pe unele le-am și scris 🙂 Am făcut televiziune, am făcut și film, însă îmi doream să joc într-un serial. Sunt vreo 10 ani de când îmi doresc acest lucru și uite că visele se împlinesc până la urmă. Joc într-un serial și nu orice serial: primul iSerial din România. După 30 de ani, sunt din nou pionier. Cum sunt eu acum, într-un singur cuvânt? Happy! :)”, spune Andreas Petrescu.
Silviu Mircescu, actor de televiziune, film și teatru, cunoscut publicului din producțiile “O nouă viață”, “Băieți de oraș”, “În puii mei” revine pe platourile de filmare în noua producție de la Happy Channel: “Este o provocare atât pentru actori și echipa de producție, cât și pentru public, întrucât nu s-a mai făcut așa ceva în România. Sunt foarte încântat să fac parte din acest proiect inedit. Tehnologia evoluează fantastic și este incredibil ce lucruri minunate poți crea cu un simplu telefon. Povestea iSerialului este foarte frumoasă, captivantă și cu siguranță va încânta privitorii”, spune Silviu Mircescu.
Tatiana Șelaru o altă tânără talentată ce face parte din noua generație de actori a obținut rolul Emmei din super producția “Când mama nu-i acasă”: “Sunt foarte entuziasmată că fac parte din acest proiect și că mi s-a oferit șansa de a lucra în primul serial filmat cu telefonul mobil, o idee dezvoltată pentru prima dată la noi în țară, Personajul pe care îl interpretez, Emma, este o fata de 22 de ani care face orice pentru a-și atinge scopurile. Este un personaj care îmi place pentru că mă provoacă pe mine ca actriță, având o personalitate opusă față de cea a mea, a Tatianei. Sunt happy și nerăbdătoare să văd ce va urma. Așa că, pentru a afla întreaga poveste a Emmei, urmăriți “Când mama nu-i acasă”!”, spune tânara actriță.
iSerialul “Când mama nu-i acasă”, din distribuția căruia mai fac parte Carmen Tănase, Ioana Ginghină, Virginia Rogin, Criss, Vlad și Rapha, va avea premiera în curând, la Happy Channel!