“ANCOM a aplicat 201 sancțiuni furnizorilor de comunicații electronice care nu și-au îndeplinit complet obligația de a transmite datele statistice aferente anului trecut.
Aceștia au la dispoziție 30 de zile de la comunicare pentru remediere, în caz contrar vom aplica efectiv amenzile comunicate, care au valori de 50 sau 300 de lei pe zi de întârziere. Obiectivul Autorității nu este acela de a aplica amenzi, ci de a sprijini furnizorii să intre în legalitate, de aceea îi încurajăm pe furnizori să corecteze erorile de raportare cât mai repede. Raportarea corectă a datelor statistice este un instrument extrem de important, pe baza căruia ANCOM ia decizii de reglementare”, a declarat Cristin POPA, directorul executiv al Autorității.
Din cei 1.089 de furnizori autorizați în prezent la ANCOM, 201 furnizori au fost sancționați pentru netransmiterea, transmiterea incompletă sau fără semnătură electronică a datelor statistice aferente anului 2015.
135 de furnizori au fost sancționați pentru neîndeplinirea uneia dintre obligațiile de raportare aferente anului 2015 (nu au raportat deloc datele statistice corespunzătoare celor două semestre ale anului și/sau a datelor privind veniturile și investițiile realizate în anul 2015). În cazul în care în termen de 30 de zile nu corectează abaterile, furnizorii vor primi amendă administrativă în valoare de 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului de grație acordat de Autoritate. În cazul în care furnizorii nu reintră în legalitate în alte 30 de zile, le va fi suspendat dreptul de a furniza servicii de comunicații electronice.
42 de furnizori au primit decizii de sancționare cu amendă administrativă pentru transmiterea fără semnătură electronică atașată a datelor statistice aferente anului 2015, iar 24 de furnizori au fost sancționați pentru transmiterea incompletă a acestora. Aceștia au la dispoziție 30 de zile pentru a reintra în legalitate, în caz contrar fiind penalizați cu amendă administrativă în cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere până la corectarea raportărilor.
Furnizorii au obligația de a raporta date statistice privind activitatea și veniturile obținute din furnizarea serviciilor de comunicații electronice. Astfel, până la data de 10 august 2015, furnizorii au avut obligația de a transmite ANCOM datele statistice aferente primului semestru al anului 2015, iar până la data de 10 februarie 2016 datele corespunzătoare celui de-al doilea semestru. Datele statistice privind veniturile și investițiile din anul 2015 trebuiau transmise până la data de 31 mai 2016. Pentru raportarea datelor statistice către ANCOM furnizorii de comunicații electronice au la dispoziție o aplicație online, pe care o pot accesa cu nume de utilizator și parolă proprie, iar după completarea raportărilor trebuie să atașeze o semnătură electronică pentru ca autentificarea să fie completă. Rapoartele de date statistice realizate de ANCOM sunt disponibile pe site-ul Autorității.