Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANCOM propune revizuirea regimului autorizarii generale pentru furnizarea retelelor si serviciilor

Ancom

de comunicatii electronice

Pentru a reflecta la nivelul legislaţiei secundare prevederile noului cadru legislativ privind comunicaţiile electronice, precum şi în vederea remedierii anumitor deficienţe sau neclarităţi care au fost evidenţiate în practică, ANCOM propune modificarea şi completarea deciziei privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice. Modificările şi completările cele mai importante se referă la aspecte legate de securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice în situaţii deosebite, condiţiile utilizării resurselor de numerotaţie, condiţiile tehnice aplicabile în cazul  retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale, respectiv conţinutul fişei de descriere a reţelelor şi serviciilor.

O serie de alte modificări şi completări se referă la obligaţia transmiterii notificării privind furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice. Astfel, a fost introdusă o nouă exceptare de la obligaţia transmiterii notificării, aplicabilă operatorilor sistemelor globale de comunicaţii mobile prin satelit (G-MPCS/S-PCS), şi au fost aduse unele clarificări privind condiţiile executării acestei obligaţii de către persoanele străine care intenţionează să furnizeze reţele sau servicii de comunicaţii electronice în România.

Modificările şi completările prezentului proiect de decizie în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice reflectă dispoziţiile noului cadru legislativ primar, urmărind să asigure un mediu cu un grad mai ridicat de siguranţă pentru realizarea comunicaţiilor electronice. De asemenea, s-a urmărit responsabilizarea furnizorilor în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea tuturor reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, respectiv informarea utilizatorilor în legătură cu incidentele de securitate.

Prin prezentul proiect de decizie, ANCOM mai propune extinderea la nivelul tuturor furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice a obligaţiilor referitoare la implementarea măsurilor pentru asigurarea integrităţii reţelelor şi a continuităţii furnizării serviciilor de comunicaţii electronice în situaţii deosebite care sunt de natură a afecta grav viaţa ori sănătatea persoanelor. Îndeplinirea corespunzătoare a acestor obligaţii ar putea facilita inclusiv realizarea comunicaţiilor dintre autorităţile publice cărora le revine responsabilitatea privind organizarea apărării împotriva dezastrelor.

Prezentul proiect de decizie reprezintă un prim pas pentru deschiderea posibilităţii ca şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice să beneficieze de dreptul de utilizare a anumitor resurse de numerotaţie, în viitorul apropiat ANCOM urmând a reglementa condiţiile concrete în care aceşti furnizori pot obţine licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie.

În plus, în interesul utilizatorilor finali, ANCOM a prevăzut în prezentul proiect de decizie obligaţia furnizorilor de a nu restricţiona din proprie iniţiativă accesul la anumite resurse de numerotaţie, cu excepţia situaţiilor de fraudă sau abuz. Scopul acestei obligaţii este de a preveni situaţiile în care accesul utilizatorilor finali ar putea fi blocat la resursele de numerotaţie având un anumit format sau care sunt asignate unui anumit furnizor de servicii de conţinut. Totuşi, situaţiile de fraudă sau abuz reprezintă o exceptare permisă de la aplicarea acestei obligaţii, blocarea anumitor resurse de numerotaţie în astfel de situaţii fiind o măsură în beneficiul utilizatorilor finali. În orice caz, aceste dispoziţii nu afectează dreptul utilizatorilor finali de a solicita restricţionarea accesului la anumite resurse de numerotaţie.

Totodată, prin acest proiect de decizie, ANCOM propune introducerea unui set de parametri tehnici pentru reţelele de comunicaţii electronice utilizate pentru retransmisia serviciilor de programe audiovizuale cu scopul de a crea astfel premisele unui cadru adecvat protejării intereselor utilizatorului final în relaţia acestuia cu furnizorul de servicii.

Proiectul deciziei pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 338/2010 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri, pe adresa sediului central al ANCOM din Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti, sau direct la registratura ANCOM până la data de 08.10.2012. Observaţiile şi recomandările pot fi transmise şi prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin poşta electronică la adresa: consultare@ancom.org.ro.

Bucuresti, 24.08.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.