Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANCOM propune o strategie pentru dezvoltarea sistemelor BWA in banda de frecvente 3400–3800 MHz

Ancom

ANCOM a publicat pe pagina sa de internet spre consultare publică Documentul de strategie privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor BWA la nivel naţional în banda de frecvenţe 3400 – 3800 MHz pentru perioada 2011 – 2020, prin care propune principiile, condiţiile, procedura de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului în această bandă pentru servicii mobile de bandă largă, precum şi metoda de reorganizare a acesteia.

În banda 3410 – 3600 MHz operează în prezent şapte furnizori, cinci dintre ei deţinând licenţe naţionale şi trei licenţe locale pentru servicii de transmisiuni de date pe suport radio de tip punct-multipunct prin reţele fixe (FWA), un furnizor deţinând ambele tipuri de licenţe. În banda 3600 – 3800 MHz operează un singur furnizor care deţine o licenţă pentru reţea naţională de tip Broadband Wireless Access (BWA – acces pe suport radio de bandă largă). Toate licenţele naţionale expiră la sfârşitul lunii septembrie 2013, cu excepţia licenţei în banda 3600 – 3800 MHz, care expiră în iulie 2011. Licenţele locale în banda 3410 – 3600 MHz au diverse perioade de valabilitate, care expiră în: iunie 2011, august 2011, ianuarie 2015, decembrie 2015.

Pentru licenţele naţionale, ANCOM propune ca în anul 2012 să demareze o procedură de selecţie comparativă pentru trei licenţe naţionale în banda 3410 – 3600 MHz şi patru licenţe naţionale în banda 3600 – 3800 MHz. Procedura de selecţie comparativă se va desfăşura în două etape: o etapă prealabilă în care ofertanţii vor înainta către autoritate solicitări ferme de intenţie cu privire la achiziţionarea unei licenţe în banda de 3,5 GHz sau a unei licenţe în banda de 3,7 GHz şi o etapă de selecţie propriu-zisă care va ţine cont de rezultatele primei etape şi care va avea loc numai dacă numărul de solicitanţi este mai mare decât numărul de licenţe disponibile în aceste benzi. În cazul în care numărul de solicitanţi este mai mic sau egal cu numărul de licenţe disponibile, ofertele nu vor mai fi evaluate, iar licenţele se vor acorda direct solicitanţilor. Prin licenţele naţionale ce vor fi acordate în banda 3410 – 3800 MHz se vor aloca subbenzi de frecvenţe cu lărgimea de 2×21 MHz.

Licenţele judeţene vor fi acordate în anul 2014, când ANCOM va aloca prin procedură de selecţie comparativă în fiecare judeţ câte trei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio pentru furnizarea de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice cu acces de bandă largă. Prin licenţele judeţene ce vor fi acordate în banda 3410 – 3600 MHz se vor aloca subbenzi de frecvenţe cu lărgimea de 2×7 MHz.

Licenţele naţionale vor fi acordate pe o perioadă de 10 ani şi vor prevedea obligaţii de acoperire minimale pe etape de dezvoltare la 1 an, 3 ani şi 5 ani de la data emiterii acestora. Licenţele judeţene vor fi acordate pentru o perioadă de 8 ani şi vor prevedea obligaţii de acoperire minimale pe etape de dezvoltare la 1 an, 2 ani şi 3 ani de la data emiterii acestora. Obligaţiile de acoperire vor include acoperirea cu prioritate a unui anumit procent din mediul mic urban şi rural (concretizat prin numărul de oraşe şi comune ce trebuie acoperite).

Prin condiţiile impuse, atât cele referitoare la lărgimea de bandă, cât şi cele legate de limitarea spectrului disponibil pentru un operator, ANCOM urmăreşte evitarea riscului irosirii sau a fragmentării excesive a alocărilor spectrului radio, asigurarea principiului neutralităţii tehnologice şi dorinţa de a atrage pe piaţa românească competitori care deţin capacităţile financiare, tehnice şi administrative necesare pentru a valorifica la maximum potenţialul acestor benzi de frecvenţe.

Procedura de selecţie comparativă a fost soluţia identificată de ANCOM ca fiind cea mai adecvată pentru acordarea acestor licenţe pentru că în acest mod poate fi asigurată continuitatea furnizării serviciilor către utilizatorii finali, benzile scoase la licitaţie pentru alocare fiind benzi auxiliare, care sunt complementare furnizării de servicii de acces la internet în benzi mai joase, oferind capacitate mare în locaţii în care există cereri numeroase.

De asemenea, banda de frecvenţe 3410 – 3800 MHz oferă flexibilitate ridicată în ceea ce priveşte serviciile de transport de date prin fluxuri de capacitate mare. Prin introducerea serviciilor mobile în bandă largă în aceste benzi, ANCOM are în vedere, printre altele, creşterea penetrării serviciilor de acces la internet în bandă largă şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de radiocomunicaţii în vederea reducerii decalajului digital dintre zonele urbane şi cele rurale.

Proiectul Documentului de strategie privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor BWA la nivel naţional în banda de frecvenţe 3400 – 3800 MHz pentru perioada 2011 – 2020 poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 14.07.2011, pe adresa sediului central al ANCOM din Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti, sau direct la registratura ANCOM. Observaţiile şi recomandările pot fi transmise şi prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Bucuresti, 20.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.