ale regimului de autorizare generala a furnizorilor de servicii postale
ANCOM lansează spre consultare publică un proiect de decizie prin care propune modificarea şi completarea regimului de autorizare generală a furnizării serviciilor poştale. Autorizarea generală este regimul juridic ce stabileşte drepturile şi obligaţiile furnizorilor de servicii poştale, furnizarea acestor servicii fiind permisă în baza notificării Autorităţii cu privire la intenţia furnizorului de a presta astfel de activităţi, notificare realizată prin completarea formularului-tip stabilit şi actualizat de autoritatea de reglementare.
Proiectul de decizie propune unele măsuri de eficientizare a procedurii de autorizare, clarifică unele aspecte legate de regimul de autorizare generală, urmărind totodată consolidarea concurenţei pe piaţa serviciilor poştale şi eliminarea unor prevederi care duceau la o „dublă contabilizare” a furnizorilor şi indicatorilor de piaţă. De asemenea, proiectul de decizie are în vedere şi evoluţia legislaţiei comerciale, precum şi reglementarea regimului aplicabil persoanelor juridice străine care intenţionează să furnizeze servicii poştale pe teritoriul României.
Astfel, decizia propusă va reglementa regimul de autorizare aplicabil persoanelor străine care doresc să furnizeze servicii poştale în România, având în vedere şi situaţia acelor solicitanţi care au sediul principal al comerţului în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European în contextul libertăţii de a presta servicii şi a dreptului de stabilire prevăzute de Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Alte modificări privesc regimul persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale pentru care s-a modificat procedura de autorizare şi înregistrare şi în consecinţă trebuie actualizate documentele ce atestă înregistrarea şi autorizarea acestora, înscrisuri care trebuie depuse la Autoritate înainte de a începe furnizarea serviciilor poştale.
Prin proiectul de decizie supus consultării publice sunt reglementate şi două noi cazuri de încetare a dreptului de a furniza servicii poştale, respectiv, intrarea în faliment a furnizorului şi dizolvarea ori încetarea, în orice alt mod, a existenţei acestuia şi este detaliată procedura suspendării dreptului de a furniza toate sau anumite categorii de servicii poştale ca sancţiune, stabilindu-se faptul că aceasta va putea fi dispusă, prin decizie a preşedintelui ANCOM, pentru un termen de cel mult 6 luni.
ANCOM consideră de asemenea necesară modificarea textului, în vederea clarificării anumitor prevederi legate de prestarea serviciilor de colectare, respectiv, de livrare a trimiterilor poştale, aceste servicii putând fi efectuate şi de către terţi, în numele şi pe seama furnizorului de servicii poştale, în baza unui contract încheiat în formă scrisă. Măsura propusă este necesară deoarece ANCOM a constatat că prevederile care obligă furnizorii de servicii poştale să încheie contractele având ca obiect colectarea sau livrarea trimiterilor poştale doar cu alţi furnizori de servicii poştale generează o creştere artificială a numărului furnizorilor, prin autorizarea unor persoane care prestează, în numele şi pe seama altui furnizor, anumite servicii de colectare, respectiv, livrare a trimiterilor poştale. Acest fenomen produce o imagine distorsionată asupra pieţii serviciilor poştale, conducând la o „dublă contabilizare” a unor date şi indicatori statistici.
Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 19 septembrie 2009, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul departamentelor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.
În România, există în prezent 875 de furnizori de servicii poştale, piaţa acestor servicii fiind evaluată în anul 2008 la o valoare de aproximativ 1,4 miliarde de lei, conform datelor preliminare raportate de furnizori Autorităţii.
{mosloadposition user10}