Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat în consultare publică un proiect de decizie care reglementează formatul și modalitatea de transmitere către Autoritate a unor documente și informații privind exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată de către furnizorii de rețele de comunicații electronice. De asemenea, proiectul de decizie detaliază termenele de transmitere pentru fiecare categorie de documente și stabilește condițiile în care furnizorii au acces la informațiile transmise către ANCOM.
Informaţii care trebuie raportate
Furnizorii de rețele de comunicații electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică sau privată au obligația de a transmite ANCOM o copie de pe fiecare contract de acces ori, după caz, de pe fiecare hotărâre judecătorească definitivă care ține loc de contract, precum și documentele care le modifică ori completează.
De asemenea, furnizorii de rețele de comunicații electronice vor transmite și informații privind datele de identificare a imobilului care face obiectul dreptului de acces, cuantumul prețului sau a tarifului și unitatea de măsură pentru care acesta se calculează, necesar a fi cunoscute de către furnizori pentru a se asigura încheierea unor contracte de acces în condiții nediscriminatorii.
Modalitate de raportare
Transmiterea informațiilor și a documentelor se va realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de ANCOM, urmând a fi transmise electronic, în mod securizat, utilizând o semnătură electronică bazată pe un certificat calificat.
Termene de raportare
Informaţiile cu privire la contractele de acces ori, după caz, la hotărârile judecătoreşti definitive care țin loc de contract, precum și documentele care le modifică sau le completează, încheiate, respectiv emise, până la intrarea în vigoare a deciziei se vor raporta în termen de 90 de zile de la această dată.
Informaţiile cu privire la contractele și la hotărârile judecătorești definitive încheiate, respectiv emise, după data intrării în vigoare a deciziei, se vor raporta în termen de 10 zile de la data încheierii, respectiv comunicării. Informațiile referitoare la documentele de modificare sau completare încheiate, respectiv emise ulterior intrării în vigoare a deciziei se vor transmite în termen de 10 zile de la data încheierii, respectiv emiterii acestora.
Aplicaţie informatică de acces la informațiile transmise în temeiul deciziei
Pentru a asigura condiții nediscriminatorii de exercitare a dreptului de acces asupra imobilelor proprietate publică sau privată, ANCOM va pune la dispoziția furnizorilor de rețele de comunicații electronice, prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe pagina sa de internet, toate informațiile ce sunt raportate conform acestei decizii.
Sancţiuni
Neraportarea acestor informaţii și documente cu respectarea termenelor, formatului şi modalității de transmitere a informaţiilor se sancționează de către ANCOM cu amendă de la 1.000 la 100.000 lei.
Legea nr. 159/2016
Proiectul de decizie supus astăzi consultării publice face parte din procesul de elaborare a legislaţiei secundare pentru implementarea Legii nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice.
Legea stabilește condițiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea realizării lucrărilor de construire a rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică asociate acestora, accesul la infrastructura fizică a operatorilor de rețea (furnizori de utilități, infrastructura de transport a căilor ferate, drumuri etc.) și construirea de rețele de comunicații electronice și infrastructuri fizice asociate acestora.
Procesul de consultare publică
Proiectul de privind stabilirea formatului și a modalității de transmitere de către furnizorii de rețele de comunicații electronice a unor documente și informații privind exercitarea dreptului de acces pe proprietăți, precum și pentru stabilirea condițiilor de acces la acestea, respectiv privind modificarea și completarea unor reglementări în scopul realizării transmiterii acestor documente și informații poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 21.09.2017, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.