Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANCOM consulta strategia de utilizare a benzii de frecvente radio 3,4 – 3,8 GHz

Ancom

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) supune astăzi consultării publice Documentul de strategie privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor de comunicaţii de bandă largă la nivel naţional în banda de frecvenţe 3400-3800 MHz pentru perioada 2015-2025, prin care Autoritatea stabilește utilizarea viitoare a acestei benzi de frecvenţe radio.

Principala măsură propusă de documentul de strategie constă în organizarea, în prima parte a acestui an, a unei proceduri de selecţie prin care ANCOM va acorda drepturi noi de utilizare a frecvenţelor radio în benzile 3410-3600 MHz şi 3600-3800 MHz pentru furnizarea de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice de bandă largă la nivel naţional. Autoritatea intenționează să organizeze o singură procedură de selecţie pentru ambele benzi de frecvenţe, urmând ca noile drepturi de utilizare a spectrului radio să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, pentru o perioadă de 10 ani (până la 31 decembrie 2025). Câştigătorii procedurii de selecţie vor obține licențe care le vor acorda dreptul de a utiliza subbenzile de frecvenţe alocate pentru furnizarea la nivel naţional de servicii de transmisii de date şi acces la internet pe suport radio de bandă largă.

ANCOM propune o dimensiune de 10 MHz pentru blocurile de frecvenţe care urmează a fi scoase la licitaţie, astfel că în banda 3410-3600 MHz vor fi disponibile blocuri pereche de lărgime 2×10 MHz în timp ce în banda 3410-3600 MHz vor fi disponibile blocuri nepereche de lărgime 10 MHz, în conformitate cu aranjamentele de canale valabile pentru cele două benzi de frecvenţe.

ANCOM și-a prezentat, încă din anul 2011, intențiile legate de benzile 3400-3600 MHz, respectiv 3600-3800 MHz, elaborând în acest sens Documentul de strategie privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor de radiocomunicaţii de tip BWA la nivel naţional în banda de frecvenţe 3400-3800 MHz pe perioada 2011-2020. Proiectul documentului de strategie supus astăzi consultării publice constituie, în fapt, actualizarea şi finalizarea proiectului din 2011. În plus, ANCOM a consultat cu industria la finalul anului 2014 un Chestionar privind utilizarea în România a benzilor de frecvenţe 3400-3600 MHz şi 3600-3800 MHz, răspunsurile primite fiind luate în considerare în procesul de elaborare a noului document.

În prezent, în banda de frecvenţe radio 3400-3600 MHz sunt în vigoare şapte licenţe, toate fiind acordate pentru furnizarea la nivel naţional de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul aplicaţiilor de tip FWA (Fixed Wireless Access – acces fix pe suport radio) şi NWA (Nomadic Wireless Access – acces pe suport radio de tip nomadic), iar în banda de frecvenţe 3600-3800 MHz există o licenţă acordată pentru furnizarea la nivel naţional de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul aplicaţiilor de tip BWA (Broadband Wireless Access – acces pe suport radio de bandă largă).

Proiectul de strategie supus consultării publice urmărește atât satisfacerea cerinţelor actuale ale pieţei de comunicaţii din România pentru alocarea de noi canale radio la nivel naţional pentru reţele de comunicaţii de bandă largă, în contextul evoluţiei tehnologice actuale, cât şi implementarea prevederilor deciziei Comisiei Europene nr. 2014/276/UE de modificare a deciziei Comisiei Europene nr. 2008/411/CE privind armonizarea benzii de frecvenţe 3400-3800 MHz pentru sisteme terestre capabile să furnizeze servicii de comunicaţii electronice în cadrul Comunităţii Europene.

Documentul de strategie privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor de comunicaţii de bandă largă la nivel naţional în banda de frecvenţe 3400-3800 MHz pentru perioada 2015-2025 poate fi accesat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 16.03.2015, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Bucuresti, 25.02.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.