Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANCOM a actualizat lista localităților eligibile pentru măsuri de intervenție publică în cadrul proiectului LEADER 2014-2020

Ancom logo

În urma unei consultări publice, ANCOM a confirmat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lista localităților care nu erau încă acoperite de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe, la data de 31 ianuarie 2017, în aria teritorială a celor 37 de grupuri de acțiune locală (GAL-uri) selectate de MADR pentru implementarea măsurilor de intervenție publică în domeniul comunicațiilor electronice în cadrul proiectului LEADER 2014-2020, parte a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Consultarea publică a ANCOM a vizat un număr de 1.148 de localități (sate și orașe mici de până în 20.000 de locuitori) din aria teritorială indicată. Dintre aceste 1.148 de localități, la data de 31 ianuarie 2017, nu erau încă acoperite de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe un număr de 684, care au în total 222.004 locuitori.

ancom
În urma consultării, a rezultat că în ultimii doi ani, dintre aceste 1.148 de localități, un număr de 300, care au în total 183.536 de locuitori, au intrat în aria de acoperire a rețelelor de comunicații de bandă largă de mare viteză. În plus, în alte 149 de localități, care au în total 47.644 de locuitori,  operatorii și-au manifestat intenția ca, în următorii trei ani, să instaleze pentru prima dată o rețea de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe.

Lista localităților eligibile

ANCOM a identificat opt tipuri de localități în funcție de patru parametri: (1) existența în localitate a cel puțin unei rețele de acces în bandă largă de mare viteză la puncte fixe (2) existența a cel puțin unei rețele de distribuție în bandă largă de mare viteză la puncte fixe (3) furnizarea în localitate cel puțin a serviciilor de bază de acces la internet la puncte fixe (cu viteza de transfer a datelor (download) de minim 144 Kbps) și (4) acoperirea localității cu rețele mobile 3G+(HSPA)/LTE/LTE Advanced.

Astfel, în 68 de localități, care au în total 7.382 de locuitori, niciun parametru dintre cei mai sus indicați nu a fost îndeplinit.

În alte 90 de localități, care au în total 33.400 de locuitori, se furnizează doar servicii de bază de acces la internet la puncte fixe, restul parametrilor nefiind îndepliniți.

De asemenea, mai există alte 202 localități, care au în total 21.588 de locuitori, acoperite doar de rețele mobile 3G+(HSPA)/LTE/LTE Advanced, fără a beneficia de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe.

Lista tuturor celor 684 de localități care încă nu erau deservite de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe la data de 31 ianuarie 2017, împreună cu informații privind tipul acestora, județul și numărul de locuitori, au fost publicate pe pagina de internet a ANCOM, aici.

Măsuri de intervenție

Cele 684 de localităţi fac parte din aria teritorială a 37 de grupuri de acțiune locală (GAL-uri) selectate de MADR pentru implementarea măsurilor de intervenție publică în domeniul comunicațiilor electronice din cadrul proiectului LEADER 2014-2020, parte a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

În localitățile care nu sunt deservite de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză la puncte fixe pot fi implementate măsuri de intervenție publică (construcție/modernizare de rețele) în vederea furnizării de servicii de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.