În scopul transmiterii de către posturi de televiziune din străinătate a finalei ediţiei 2011/2012 a Europa League care va fi disputată pe stadionul National Arena din Bucureşti în data de 9 mai 2012, ANCOM va acorda licenţe temporare de utilizare a frecvenţelor radio pentru transmisii ocazionale operatorilor audiovizuali care vor solicita acest lucru. Specialiştii Autorităţii au prezentat astăzi, în prezenţa reprezentanţilor broadcasterilor acreditaţi de UEFA, procedura de acordare a acestui tip de licenţe şi tarifele aferente.
Procedura disponibilă pe pagina de Internet a ANCOM prevede că operatorii interesaţi trebuie să transmită Autorităţii un formular de solicitare care să conţină informaţii generale şi parametrii tehnici ai echipamentelor şi ai transmisiunii, în funcţie de serviciul de radiocomunicaţii utilizat.
Toate solicitările vor fi depuse cu cel puţin 10 zile înainte de începerea evenimentului. În cazul în care se solicită licenţe temporare pentru aceeaşi frecvenţă, aceasta va fi acordată primului solicitant.
După verificarea datelor transmise şi realizarea analizei tehnice, în cazul unui rezultat favorabil, ANCOM va emite licenţa şi autorizaţia aferentă, după efectuarea plăţii de către solicitant a tarifului de utilizare a spectrului radio, calculat în funcţie de parametrii operaţionali şi tehnici incluşi în licenţă şi în autorizaţie.
Pentru buna desfăşurare a tuturor transmisiunilor, în perioada 7-9 mai 2012, ANCOM va monitoriza permanent de la locul de desfăşurare al evenimentului utilizarea spectrului radio licenţiat temporar, cu ajutorul Sistemului Naţional de Monitorizare a Spectrului Radio şi a autospecialelor de monitorizare din dotarea Autorităţii.
Tarifele percepute de ANCOM pentru acordarea de licenţe temporare variază în funcţie de mai mulţi parametri tehnici şi în funcţie de perioada de timp pentru care sunt solicitate licenţele şi vor fi incluse în bugetul Autorităţii. Astfel, pentru autorizarea transmisiilor ocazionale într-un interval mai mic de 7 zile calendaristice consecutive, în cazul serviciilor fix şi mobil prin satelit, se va percepe suma de 560 euro/zi pentru prima zi de transmisie, urmând ca pentru următoarele să se plătească câte 400 de euro pe zi.
În ceea ce priveşte tariful perceput pentru serviciul mobil terestru (walkie – talkie, reţele de tip PMR, microfoane fără fir), acesta se calculează pe baza unui algoritm, în funcţie de mai mulţi parametri, procedura de calcul fiind disponibilă aici. Tariful minim este calculat pentru o lună de utilizare, iar pentru o frecvenţă în Bucureşti, pentru 30 de zile, tariful nu depăşeşte 50 de euro.
Pentru transmisiile în serviciul fix, tariful pentru frecvenţe de emisie asignate pentru echipamente de radioreleu transportabile (legături fixe audio/video), destinate transmisiilor ocazionale şi temporare de radiodifuziune sonoră şi/sau de televiziune, variază în funcţie de frecvenţa de emisie şi lărgimea de bandă, între 15 euro şi 30 de euro/frecvenţă de emisie/zi de transmisie.
Tariful pentru frecvenţele de emisie asignate pentru echipamente de radioreleu portabile (instalate pe camere de luat vederi fără fir), destinate transmisiilor ocazionale şi temporare de radiodifuziune sonoră şi/sau de televiziune se calculează în funcţie de frecvenţa de emisie şi lărgimea de bandă, variind între 8 euro şi 15 euro/frecvenţă de emisie/zi de transmisie.
Procedura de obţinere a unei licenţe temporare este disponibilă pe site-ul ANCOM aici.