ANCOM a supus astăzi consultării publice un proiect de Strategie de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2012-2016, identificând ca direcţii principale de acţiune promovarea intereselor utilizatorilor de servicii poştale, asigurarea dreptului de acces la serviciu universal, promovarea concurenţei în sectorul serviciilor poştale, încurajarea investiţiilor şi promovarea inovaţiei.
Aceste direcţii principale de acţiune au fost stabilite în urma unei analize a tendinţelor de pe piaţa românească de servicii poştale şi ţinând cont de necesitatea de monitorizare constantă şi promovare continuă a obiectivelor stabilite în sarcina ANCOM de actele normative în vigoare.
În contextul liberalizării complete a pieţei serviciilor poştale de la 1 ianuarie 2013, ANCOM va analiza şi evalua oportunitatea modificării setului de servicii din sfera serviciului universal, va stabili noile condiţii de furnizare a serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal şi va monitoriza respectarea acestora, va stabili modalitatea de calcul a costului net în vederea compensării acestuia şi va identifica şi defini mecanismele de finanţare a serviciului universal, având în vedere, în principiu, deschiderea accesului altor operatori de pe piaţa serviciilor poştale la serviciile din aria rezervată furnizorului de serviciu universal până la data de 31 decembrie 2012.
Analiza statisticilor privind reclamaţiile primite de furnizorii de servicii poştale indică existenţa unor probleme legate de calitatea serviciilor şi respectarea drepturilor utilizatorilor, cauzate inclusiv de lipsa de informare adecvată a acestora. Pentru a proteja utilizatorii, ANCOM îşi va concentra eforturile pe creşterea calităţii şi securităţii serviciilor poştale şi a eficienţei furnizorului de serviciu universal, intensificând activitatea de monitorizare şi control. În ceea ce priveşte furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în cursul următorilor ani va fi analizat şi actualizat dacă este nevoie Contractul-cadru de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi regulile aplicabile furnizării acestora. În plus, ANCOM are în vedere o mai bună informare a utilizatorilor cu dizabilităţi cu privire la facilităţile pe care furnizorii sunt obligaţi să le pună la dispoziţie şi intenţionează să ia măsuri pentru creşterea gradului de informare a publicului larg cu privire la condiţiile generale de furnizare a serviciilor poştale.
Ţinând cont de dezvoltările tehnologice din ultimii ani şi de creşterea incidenţei soluţiilor integrate bazate pe internet în domeniul serviciilor poştale, ANCOM consideră oportună stimularea investiţiilor în noi tehnologii şi promovarea inovaţiei în sectorul serviciilor poştale, cu scopul de a oferi utilizatorilor din România acces la servicii diverse, la tarife accesibile. Pe această direcţie, ANCOM intenţionează să analizeze necesitatea definirii serviciului ce are ca obiect trimiteri hibrid ca serviciu poştal distinct. Trimiterile hibrid sunt trimiterile prezentate de către expeditor în formă fizică sau electronică (poştă electronică, SMS, fax etc.) şi în cazul cărora furnizorul a procesat mesajul (decompactare, decriptare, arhivare etc.), transportul realizându-se în principal în format electronic către punctele din reţeaua furnizorului mai apropiate de destinatar, de unde trimiterile sunt distribuite în formă fizică destinatarului. Prin analizarea acestei categorii de servicii se va urmări stabilirea gradului de utilizare a acestora, precum şi a modului în care apariţia acestor servicii influenţează evoluţia pieţei serviciilor poştale.
Îndeplinirea obiectivelor strategice va fi monitorizată prin intermediul unor parametri precum numărul reclamaţiilor primite privind calitatea şi securitatea serviciilor poştale prestate de furnizorul de serviciu universal, numărul reclamaţiilor soluţionate cu acordarea de despăgubiri pentru serviciile prestate de către furnizorul de serviciu universal, ponderea reclamaţiilor în volumul trimiterilor poştale procesate de furnizorii vizaţi (trimiteri de corespondenţă, colete etc.), gradul de cunoaştere a tarifelor şi disponibilitatea informaţiilor privind nivelul efectiv al acestora, numărul furnizorilor de serviciu universal desemnaţi după liberalizarea completă a pieţei, dinamica tarifelor principalilor furnizori de servicii din sfera serviciului universal pentru serviciile din aria rezervată furnizorului de serviciu universal până la data de 31 decembrie 2012, nivelul calităţii serviciilor oferite de furnizorii de serviciu universal desemnaţi, numărul de trimiteri expediate utilizând tehnologii electronice şi platforme internet sau rata de lansare de noi produse şi servicii poştale.
Proiectul de strategie de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2012-2016 poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 08.06.2012, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.