rezervate furnizorului de serviciu universal in domeniul serviciilor postale
ANCOM a amendat compania S.C. DID RAPID CURIER S.R.L. din Târgu Mureş cu suma de 20.000 lei pentru că a prestat servicii poştale către destinatari din judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Mehedinţi, Mureş şi Sibiu, constând în trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0-50 grame, percepând pentru acestea un tarif mai mic de 2 lei/trimitere. Compania a încălcat astfel dreptul rezervat exclusiv Companiei Naţionale Poşta Română S.A. (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale pe teritoriul României.
Pe lângă aplicarea amenzii, ANCOM a dispus şi amendarea, în termen de 30 de zile, a contractului care nu respectă prevederile legale în vigoare, respectiv drepturile furnizorului de serviciu universal.
Aceasta este cea de a şasea sancţiune aplicată de ANCOM unui operator de servicii poştale pentru încălcarea dreptului exclusiv al CNPR, având cea mai mare valoare de până acum. Amenda aplicată de Autoritate a ţinut cont de gravitatea faptei şi de antecedentele companiei.
În vederea asigurării dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal în domeniul serviciilor poştale, CNPR beneficiază, printre altele, şi de dreptul exclusiv de a presta, până la data de 31 decembrie 2012, servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g şi pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei, constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor de corespondenţă interne şi distribuirea trimiterilor de corespondenţă expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.
CNPR beneficiază de drepturi rezervate pentru că, în calitate de furnizor de serviciu universal are, printre altele, şi obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, astfel încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleaşi tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde cantitatea de corespondenţă este mică şi din acest motiv activitatea nu este profitabilă. De asemenea, CNPR are şi obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin o cutie poştală şi cel puţin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.
Orice furnizor de servicii poştale autorizat poate furniza şi servicii din sfera serviciului universal, cu condiţia să respecte drepturile rezervate Poştei în ceea ce priveşte limitele de greutate şi de tarif, chiar şi în condiţiile în care acordă expeditorului facilităţi tarifare. Constituie contravenţie încheierea şi derularea unui contract în cadrul căruia preţul pe trimitere este mai mic de 2 lei pentru trimiterile de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame, livrate la cutiile poştale ale destinatarilor.
„ANCOM va continua să ia măsuri pentru ca toţi furnizorii de servicii poştale să respecte dreptul rezervat furnizorului de serviciu universal şi intenţionăm să aplicăm sancţiuni din ce în ce mai dure celor care încalcă regulile pentru a descuraja acest fenomen care pare să fi căpătat o amploare îngrijorătoare în ultima vreme. În aceeaşi măsură, ANCOM va verifica şi respectarea obligaţiilor ce revin CNPR din calitatea sa de furnizor de serviciu universal, aplicând sancţiuni acolo unde este cazul”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.