Proiectul de renovare a București Mall, încheiat în primăvara acestui an, a primit distincția de ”Best refurbishment of the Year”, în cadrul galei CIJ Awards, care a avut loc joi, 8 decembrie, la Radisson Blu București.
După aproape doi ani și peste 26 de milioane de euro investiți, Anchor Grup a relansat în luna mai a acestui an cele două centre comerciale pe care le deține în România – București Mall și Plaza România –, prin evenimente dedicate fiecăruia, precum concerte, petreceri și discounturi.
”Suntem mândri să primim acest premiu, o recunoaștere a eforturilor depuse de Anchor Grup de a oferi cele mai bune produse și servicii clienților săi. Mai ales că ne referim la București Mall, care are o semnificație mult mai importantă în România, fiind primul centru comercial modern din țară, pionierul care a setat trendurile și care a pus temelia retail-ului de fashion pe care îl vedem astăzi. București Mall a fost și va fi întotdeauna inima modei din România”, a declarat Affan Yildirim, General Manager Anchor Grup.
Procesul complex de renovare a marcat o premieră națională, Anchor Grup fiind prima compania din România care a renovat mall-urile sale în timp ce acestea au fost deschise publicului. Renovarea București Mall a avut ca rezultat creșterea ratei de ocupare la peste 95% din suprafața închiriabilă de la 77%, precum și relocarea și extinderea a peste 60% dintre magazine. Mai mult decât atât, 80% dintre chiriașii București Mall și Plaza România au urmat exemplul dezvoltatorului, remodelându-și magazinele conform ultimelor lor concepte de design.
Schimbările făcute în timpul procesului de renovare au fost menite să reflecte identitatea mall-ului, aceea de destinație preferată de fashionistele din România, folosindu-se astfel texturi și culori metalice, urbane. Printre cele mai importante schimbări se numără noua fațadă de pe Calea Vitan, reinventarea fântânii emblematice, amenajarea teraselor și a spațiilor comune, precum și extinderea food court-ului.
CIJ Awards este cel mai longeviv eveniment în cadrul căruia se acordă premii pentru proprietățile comerciale. Ajungând la a noua ediție în România și cu o istorie de 16 ani în Republica Cehă, evenimentul a evoluat și s-a extins în țări din Europa Centrală și de Est, pentru a veni în întâmpinarea schimbărilor de pe piețele imobiliare locale, regionale și internaționale.