ANC va primi asistenta tehnica pentru imbunatatirea capacitatii institutionale in domeniul reglementarii economice din partea companiei Deloitte Consultanta SRL – Romania in asociere cu Deloitte Business Consulting SA – Polonia. Proiectul se desfasoara in cadrul programului PHARE RO 2006/018-147.03.18, parte din Programul National PHARE 2006 pentru Romania, contractul in valoare de 1.350.000 euro fiind atribuit companiei Deloitte in urma unei licitatii deschise organizata anul trecut de Oficiul de Plati si Contractare Phare.
Proiectul are ca obiectiv imbunatatirea capacitatii institutionale a ANC in domeniul reglementarii economice prin dezvoltarea unor sisteme informationale tehnice, economice si financiare si prin furnizarea instruirii necesare, care sa asigure autoritatii de reglementare din Romania capacitatea de intelegere si imbunatatire a mediului concurential si de investitii pe toate pietele serviciilor oferite prin intermediul retelei de acces a operatorului cu putere semnificativa.
Implementarea proiectului urmeaza sa se desfasoare pana in luna noiembrie 2009.
Proiectul presupune desfasurarea unor activitati precum dezvoltarea unui model de calculatie a costurilor pentru reteaua de acces a Romtelecom, revizuirea calculatiei costurilor prezentate de Romtelecom pentru a asigura corectitudinea si relevanta informatiilor, dezvoltarea unui model optimizat de calculatie a costurilor si stabilirea pe baza lui a tarifelor serviciilor oferite pe reteaua de acces a Romtelecom, dezvoltarea unor modele economico-financiare pentru fluxurile de trezorerie in vederea evaluarii stimulentelor de a investi si inova si instruirea personalului ANC.
In cadrul primei intalniri dintre reprezentantii ANC si cei ai Deloitte din luna ianuarie, s-au discutat calendarul proiectului si metodologia de implementare, urmand ca, in perioada urmatoare, sa se desfasoare diverse alte intalniri de lucru intre cele doua parti implicate in derularea proiectului.
{mosloadposition user10}