Anatomia unui clișeu, după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian, scenografia Maria Miu este premiera care deschide seria noilor titluri propuse în anul 2022 de Teatrul Stela Popescu. În distribuţie Crina Matei, Ana Maria Ivan şi pianistul Nicolae Dumitru. Spectacolul va putea fi văzut în avanpremieră pe 28 ianuarie şi premieră pe 30 ianuarie, ora 19, la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor.
“Oamenii se întâlnesc și se cunosc. Se cunosc și apoi se despart. Se despart pentru că au avut imprudența de a se cunoaște. Se despart, dar nu se uită.” Tu alegi dacă accepți imprevizibilul sau te refugiezi în iluzie. Viața e generoasă. Cea mai bună prietenă te înșeală cu iubitul tău sau iubitul tău te înșeală cu cea mai bună prietenă. Ce faci ? Te răzbuni sau înțelegi ? Un spectacol despre emoții, impulsuri, așteptări. Despre a lăsa aceste sentimente să ne domine sau a le transforma în energie vitală care să ne permită să trăim mai departe.
Dacă aceste cuvinte v-au inspirat, nu rataţi ocazia de a vedea cum sunt transpuse ele scenic încă de la primele reprezentaţii ale spectacolului Anatomia unui clişeu, de la finalul lunii ianuarie.
Cristian Șofron, directorul Teatrului Stela Popescu, mărturisea: “Totul a început cu citirea unui text al lui Doru Spătaru. Un bărbat care scrie un text feminist ce analizează emoțiile contradictorii ale unei femei care vin odată cu sfârșitul unei relații. Intrigă perspectiva aceasta, nu? De fapt, nu e doar despre femei, este despre oameni puși față în față cu trădarea, despre cum te dezbracă și te maturizează suferința, despre himere versus realitate. Și mai ales, despre alegeri foarte conștiente și asumate, în perioade de maximă vulnerabilitate. Dacă textul este despre femei, m-am gândit mult și, până la urmă, am hotărât ca spectacolul să fie coordonat, regizat, tot de o doamnă, Chris Simion – Mercurian, iar scenografia să aparțină unei alte minunate doamne, Maria Miu. Alături de cele două colege actrițe, cred, de fapt sunt sigur, că spectacolul nostru vă va ridica multe întrebări…Oare va da și răspunsuri…? Vizionare plăcută!”
Acces 16 +
Durată: 1 oră și 20 de minute, fără pauză
Bilete pe www.mystage.ro
www.teatrulstelapopescu.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu
www.instagram.com/teatrulstelapopescu
Pentru acreditări de presă : Simona Iordache 0753174618, pr@teatrulstelapopescu.ro.
Organizator: Teatrul Stela Popescu
IMPORTANT
Dragi spectatori,
Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:
Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că:
-︎ sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
-︎ se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
︎ prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV2, nu mai vechi de 48 de ore.