Vezi cum s-a dus de-a dura în lac antrenorul Stelei!
Distracţie pe cinste cu Prodanca şi Reghe, joia aceasta, la Antena 1! De curând, cei doi au avut parte de o ieşire în familie care s-a lăsat cu hohote de râs! Dacă de obicei, Ana este cea în lumina reflectoarelor când vine vorba de întâmplări amuzante, de această dată, Reghecampf a fost protagonistul. Laurenţiu a făcut un adevărat show pe lac încercând să pornească un ski-jet. Când a vrut să urce, spre amuzamentul tuturor, Reghecampf a alunecat şi s-a dus la vale în apă, cu tot cu sticla pe care o ţinea în mână. Distracţia nu avea să se oprească însă aici.
După ce a urcat într-un final pe ski-jet, nu înainte de a mai aluneca o dată, Laurenţiu a descoperit pe lac că maşina nu porneşte. Aşa că i s-a aruncat o vâslă care a ajuns însă la ceva distanţă de ski-jet. Reghecampf a încercat din răsputeri să vâslească de pe marginea ski-jetului cu mâna, reuşind la un moment dat să şi pornească, în timp ce toată lumea se distra pe mal.
Anamaria Prodan a râs în hohote când a văzut momentul integral, surprins pe camerele echipei de filmare. Prin ce alte peripeţii au mai trecut cei doi, rămâne de văzut joia aceasta, de la 20.20, la Prodanca şi Reghe: Aventura americană.