Producătoarea peliculei „Ilegitim”, Anamaria Antoci, a fost selectată în programul „Producers on the Move”, ce se va desfășura în perioada 14-17 Mai la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (11-22 Mai 2016).
Programul, aflat la cea de-a 17-a ediție, are drept scop perfecționarea profesională a producătorilor; în total anul acesta fiind selectați 20 de specialiști din industria cinematografică europeană.
România va fi reprezentată de producătorul Anamaria Antoci, cea care la începutul anului a fost în selecția Berlinale Forum cu cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Ilegitim”.
Anamaria Antoci este prezentă în acest progam alături de producători din ţări precum Franța, Norvegia, Bosnia și Herțegovina, Italia, Finlanda, Elveția.
Printre participările României în cadrul „Producers on the Move” amintim de Anca Puiu (2013), Monica Lăzurean-Gorgan (2012), Ada Solomon (2011), Dan Burlac (2010).
În cadrul programului, participanții au ocazia de a-și prezenta proiectele aflate în derulare în fața celor mai importanți specialiști din industria cinematografică și de a fi promovați în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Cu un background profesional solid în managementul de proiecte culturale, Anamaria Antoci a debutat în producția de film în 2012 când s-a alăturat companiei 4 Proof Film. În 2014 a produs primul ei lungmetraj, „Ilegitim” (regia Adrian Sitaru). Recent a finalizat un nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Fixeur” și în această perioadă a intrat în producție cu primul ei proiect de film documentar, „Planeta Petrila” în regia lui Andrei Dăscălescu.