Tinerii votanți: Cei nehotărâți sunt mai degrabă naționaliști, iar cei apolitici sunt nemulțumiți și pesimiști
Institutul de Studii Sociale şi Politice (ISSPOL) a realizat în perioada 1-5 februarie 2016 un sondaj cu privire la comportamentele electorale din acest an ale românilor.
Datele colectate au oferit echipei de cercetare posibilitatea de a schiţa patru profile de alegători ale anului 2016. Acestea sunt: alegătorul nehotărât, simpatizantul PSD, simpatizantul PNL şi apoliticul. Aceste portrete cuprind: satisfacția cu viața și viziunea despre viitor, atitudini și preferințe pentru diverse politici sociale sau economice și descrierea caracteristicilor socio-demografie ale celor patru categorii.
Profilul alegătorului nehotărât (34%)
Alegătorii indecişi se declară mai degrabă satisfăcuţi cu viaţa, însă nu cred că lucrurile în ţară merg în direcţia bună. Aceştia manifestă o atenţie sporită față de mediul înconjurător, susțin într-o mai mare măsură acțiunile de combatere a corupţiei şi doresc reducerea numărului de parlamentari.
Votanţii nehotărâți manifestă într-o mai mare măsură atitudini naționaliste, fiind cei care ar vota într-o proporție mai mare împotriva UDMR și, alături de alegătorii PSD, ar interzice accesul migranților sirieni în ţară.
Această categorie de electorat cuprinde într-o proporție mai mare femei, persoane tinere care locuiesc în mediul urban și absolvenți de studii peste medie.
Profilul alegătorului PSD (24%)
Viziunea alegătorului PSD asupra direcţiei în care merg lucrurile în România este mai degrabă una pesimistă, iar satisfacţia cu viaţa este mai redusă faţă de cea acelorlalţi votanţi.
Simpatizanţii PSD consideră că încurajarea întoarcerii în ţară a românilor care lucrează peste hotare este necesară şi, în acelaşi timp, susţin mai mult decât celelalte categorii de votanţi interzicerea accesului imigranţilor sirieni în România.
Susţinătorii Partidului Social Democrat manifestă un acord puternic față de introducerea impozitului progresiv în locul actualei cote unice. Cum un segment important al votanţilor PSD are venituri reduse sau este încadrat în categoriile sociale care depind de susţinerea statului român, respondenţii la studiu şi-au manifestat dezacordul faţă de reducerea numărului celor care încasează alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare.
Cea mai mare parte a votanţilor PSD (aproximativ 90%) susţin că au participat la alegerile locale cel puţin o dată în ultimii 25 de ani. Acest comportament a fost declarat şi pentru alegerile legislative. Profilul demografic al votantului PSD este cel cunoscut de analiști și sociologi: venit lunar ce se situează sub venitul mediu din România, nivel al studiilor sub medie, fiind pensionari și, implicit, încadrându-se în categoria vârstei a treia.
Profilul alegătorului PNL (20%)
Satisfacţia cu viaţa a alegătorilor PNL este una puţin mai ridicată decât satisfacţia medie a votanţilor PSD. De asemenea, susţinătorii PNL sunt cea mai optimistă categorie a românilor, aceştia considerând că lucrurile în România se îndreaptă mai degrabă în direcţia bună.
Susţinătorii PNL manifestă mai multă susținere, în comparaţie cu celelalte categorii, faţă de necesitatea combaterii corupţiei şi evaziunii fiscale. De asemenea, reducerea numărului de parlamentari nu este o necesitate în opinia simpatizanţilor PNL.
Alegătorii PNL sau apropiaţii acestora au reuşit să obţină beneficii în urma accesării programelor guvernamentale din ultima perioadă într-un procent mai mare decât celelalte categorii de votanţi. Din răspunsurile alegătorilor PNL se pot identifica trăsături ale unei orientări spre sine şi semne ale unei filosofii ce se ghidează după principiile economiei de piaţă. De asemenea, ei sunt categoria care, împreună cu votanţii nehotărâţi, susțin reducerea numărului de persoane care încasează alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare.
Majoritatea alegătorilor PNL sunt bărbaţi, persoane active pe piaţa muncii, cu venituri peste medie, având mai degrabă studii superioare.
Profilul celor care declară că nu vor merge la vot (13%)
Persoanele care susţin că nu vor participa la alegerile din acest an consideră mai degrabă că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în România. Cu toate acestea, o parte însemnată a acestei categorii de români nu a încercat să schimbe această stare de fapt prin comportamentul lor electoral anterior, aceştia neprezentându-se la alegerile din ultimii 25 de ani.
Aceste persoane susţin cu precădere combaterea corupţiei şi identifică nevoia unei griji comune crescute faţă de mediul înconjurător. O proporţie considerabilă a acestor cetăţeni susţin că nu ar vota cu PSD la următoarele alegeri, dacă ar merge, totuşi, la vot.
Românii care declară că nu îşi vor exercita dreptul la vot sunt într-o proporţie mai mare bărbaţi. Cea mai mare parte a apoliticilor locuiesc în mediul urban. De asemenea, aceste persoane se încadrează mai degrabă în categoria tinerilor şi a celor cu studii şi venituri peste medie.
Procentele celor patru segmente de votanți reprezintă distribuția rezultatelor la întrebarea Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota? (N=1065). Rezultatele studiului privind intențiile de vot ale românilor pot fi consultate pe pagina //isspol.ro/comunicate-de-presa/.
Studiul a fost realizat telefonic pe un eșantion de 1065 de persoane din România cu drept de vot. Eșantionul are un nivel de încredere de 95% și o marjă de eroare de ±3%.
Institutul de Studii Sociale şi Politice (ISSPOL) este o instituţie ce se ocupă cu studiul socialului şi cu analiza politică şi electorală. Acesta este membru al Grupului Cult din care mai fac parte Cult Market Research, Call2B şi ARENAS (ONG). Institutul de Studii Sociale şi Politice oferă atât servicii clasice de cercetare, cât şi soluţii integrate pentru campaniile electorale.