de Christopher Dembik, Director strategie macro, Saxo Bank
Rezumat: Pe măsură ce epidemia de coronavirus lovește economia, conceptul de „bani din elicopter” este din nou la modă. Cele mai recente măsuri politice propuse de responsabilii politici din vest nu se referă strict la implementarea banilor din elicopter, însă seamănă foarte mult cu aceasta.
În ultimele câteva zile, responsabilii politici au propus măsuri economice îndrăznețe pentru a aborda consecințele COVID-19:
- Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că țara este „în război” împotriva virusului și a susținut că va face „tot ce este nevoie” pentru a salva economia. În discursul său în fața națiunii de ieri, a făcut o promisiune îndrăzneață, spunând că „nu va exista faliment” și că guvernul va oferi garanții de stat în valoare de 300 de miliarde de euro pentru IMM-uri.
- Câteva zile mai devreme, Germania s-a angajat să ofere susținere financiară nelimitată afacerilor afectate de COVID-19 și a desfășurat forțe financiare în valoare de 550 miliarde de euro pentru a apăra afacerile, forțe care includ garanții atât pentru împrumuturi, cât și pentru credite oferite de agenția publică de dezvoltare KFW.
- Inspirați de exemplul Hong Kong-ului (ajutor bănesc de 10 000 HK$ pentru toți locuitorii permanenți), economiștii și politicienii americani iau în discuție ajutoare bănești directe. Ieri, senatorul Mitt Rommey a cerut plăți directe din partea guvernului în valoare de 1000$ pentru fiecare adult american pentru a „crește consumul în economie” (a se vedea propunerea sa pentru contracararea crizei la finalul articolului). Profesorii Jason Furman și Greg Mankiw de la Harvard, ambii foști președinți ai Consiliului de consilieri în economie în timpul mandatelor președintelui Barack Obama și, respectiv, ale președintelui George W. Bush, au propus implementarea unui cadru similar.
- Bill Dudley, fost membru în consiliul Rezervei Federale de la New York, a sugerat ca transferurile să fie făcute de la guvern către oameni, nu către companii pentru a gestiona pierderea veniturilor.
Chiar și înainte de începerea crizei, Olivier Blanchard de la FMI și fostul consilier al lui Macron, Jean Pisani-Ferry, au susținut utilizarea banilor din elicopter ca „înlocuire a capacității fiscale viitoare încă lipsă” din zona euro (noiembrie 2019).
Strict vorbind, toate aceste măsuri nu reprezintă bani din elicopter, dar seamănă foarte mult. Ideea de bază din spatele acestui concept este că băncile centrale ar trebui să ofere bani oamenilor (de aceea se mai numește și „relaxare cantitativă pentru oameni”) pentru a le crește puterea de cumpărare, în loc să ajute băncile, cum s-a întâmplat în criza anterioară.
Este destul de ușor de înțeles de ce acest concept este în mod clar atractiv din punct de vedere politic, mai ales în vremuri tulburi. În zece ani și un pic, am trecut de la „salvarea băncilor” din 2007-08 la „salvarea IMM-urilor și a restului” cu orice preț în 2020.
Exemplele de mai sus se referă mai mult la sprijin fiscal, dar sunt direct inspirate de conceptul de bani din elicopter în sensul în care guvernele dau bani, la propriu, oamenilor, mai ales în cazul ajutoarelor bănești, pentru a evita prăbușirea sistemului. Ideea de bază este de a inunda economia cu o sumă nelimitată de numerar pentru a împiedica înrăutățirea crizei.
Aceste transferuri generează o creștere a datoriei publice și sunt, în cele din urmă, finanțate prin titluri guvernamentale ce vor fi, cel mai probabil, achiziționate de băncile centrale. Este un moment bun să ne amintim că peste 70% din datoria suverană a Germaniei și peste 60% din datoria suverană a Franței sunt deținute de bănci centrale la nivel global.
Pe măsură ce impactul economic al epidemiei de COVID-19 va deveni mai vizibil, cel mai probabil, în următoarele săptămâni, conceptul de bani din elicopter va genera cu siguranță tot mai multă susținere în rândul responsabililor politici. Băncile centrale au depus eforturile maxime, în ultimele două săptămâni, pentru a se asigura că există flux de lichiditate în piață și că dobânzile rămân la niveluri scăzute.
Problema este că ratele scăzute ale dobânzii nu induc în mod automat o revigorare semnificativă a investițiilor private și a consumului. Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, dacă nu este suficientă cerere și dacă IMM-urile sunt sufocate de problemele de flux de numerar și de lipsa încrederii în viitor, mașinăria economică nu va reporni.
Ajutoarele bănești ar putea aduce o redresare pe termen scurt pe plan economic și ar putea ajuta clădirea rezervelor de numerar ale companiilor și stimularea cererii cu condiția ca numerarul să nu fie pus la economii (cum ar putea, din nefericire, să fie cazul în multe dintre țările europene). Dar acest flux masiv de bani în sistem, rezultând atât din stimulente fiscale, cât și monetare, nu va rămâne fără consecințe și ar putea crește presiunile inflaționiste pe termen lung, dacă nu este controlat.
