de Althea Spinozzi, specialist venituri fixe / Saxo Bank
Pentru mulți, această primă săptămână după concedii nu a fost altceva decât o simplă întoarcere la muncă. Așa că simt nevoia să vă aduc puțin cu picioarele pe pământ: asistăm la începutul efectelor provocate de rotirea acelorași bani care au ajutat lumea să iasă din criza 2007-2008.
De această dată, narativul nu mai conține ”băieții răi” – a se citi Lehman și restul – ci avem o sumedenie de… băieți buni ale căror bune intenții au permis acestei situații explozive să se dezvolte.
Ajutor fără un plan precis
De la criza din 07-08 până la cea a datoriilor țărilor europene din 2013, Rezerva Federală și BCE au inundat sistemul financiar cu munți de bani pentru a evita efectul de domino al default-urilor, ceea ce ar fi dus, în cele din urmă, la eliminarea accesului companiilor mici și a corporațiilor mai ”slabe” la finanțări.
Această strategie a funcționat, în sensul în care default-urile au scăzut la cote istorice și, chiar când inflația a început să crească, băncile centrale au crescut dobânzile și au luat în calcul renunțarea la relaxarea cantitativă. Oprirea acestei relaxări înseamnă că băncile centrale trebuie să retragă banii pe care i-au folosit la valorizarea creditelor și susținerea burselor. Ideea ar fi ca piețele să… nu observe acest lucru, pentru că nu putem pur și simplu derula timpul înapoi la circumstanțele pre-criză: retragerea banilor ar crea un haos pe piețe, făcându-le foarte vulnerabile la volatilitate.
Deja vedem semne de stress din țările emergente. Dacă acesta e începutul crizei, are Fed suficientă ”muniție” pentru a-i face față?
Primele semne ale efectelor secundare
Accesul facil la bani i-a făcut pe investitori să își asume mai multe riscuri, determinând corporațiile și guvernele să mărească datoriile. Acum, dobânzile cresc, companiile sunt confruntate cu riscuri de refinanțare, după ani de zile în care asta era ultima lor grijă. Efectul de ”deleverage” a devenit o adevărată boală și a creat o ”bulă” pe piețele de acțiuni și credite.
Piețele emergente sunt primele victime. Devenise evident că țările emergente sunt pe marginea prăpastiei și, dacă mai sunt investitori care se îndoiesc de asta, președintele Argentinei, Mauricio Macri, a postat un clip pe YouTube în care admite că țara e în situație de criză. Peso-ul argentinian a căzut 50% față de USD, anul acesta. Banca centrală a crescut dobânda la 60%, guvernul a reintrodus taxele de export la cereale – ne așteptăm ca situația să se înrăutățească, iar oamenii de rând suportă consecințele.
Lucrurile nu arată mai bine nici în SUA
Investitorii nu se simt bine nici peste Ocean. Curba profiturilor la investiții cu venit fix e cea mai plată din ultimii 11 ani; președintele Fed, Jerome Powell, a promis o creștere a dobânzii de încă 2 ori anul acesta și de 4 ori anul viitor. Mai mult, îl avem pe președintele Trump care alimentează războiul comercial, cu consecințe încă nebănuite.
Spreadurile pe obligațiunile corporate au crescut mai puțin decât în țările emergente, ceea ce înseamnă că investitorii au găsit altceva mai bun de făcut cu banii.
În momentul de față, investitorii trebuie să se întrebe ce vor exact. Să investească astfel încât să aibă expunere mică la volatilitate sau să investească fiind convinși că nu vom scăpa prea curând de relaxare cantitativă, mai ales din cauza incertitudinii politice?
