- Companiile din România s-au confruntat în anul 2022 cu o serie de modificări legislative, care au reconfigurat responsabilitățile acestora în materie de concurență, arată o analiză a casei de avocatură PeliPartners.
- „Modificările sunt menite să răspundă unor disfuncționalități din anumite segmente din piață, respectiv necesității de a interveni și preveni potențiale riscuri de securitate sau ordine publică derivate din zona de investiții”, a explicat Oana Bucșa, Senior Associate PeliPartners.
Responsabilități suplimentare pentru operatorii economici activi pe lanțul agricol și alimentar
Un prim demers a constat în transpunerea la nivel național a Directivei (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, prin intermediul Legii nr. 81/2022.
„Necesitatea adoptării acestei reglementări are la bază riscul comercial crescut în cazul produselor agricole și alimentare, datorită caracterului perisabil sau sezonier al unora dintre produse. Un alt aspect avut în vedere a fost aptitudinea situațiilor de dependență economică de a conduce în practică la impunerea de către operatorii economici cu o putere financiară superioară a unor practici comerciale neloiale asupra operatorilor mai mici”, a explicat Cătălina Burcă-Andonie, Associate PeliPartners.
Pe acest fond, soluția legislativă aleasă a fost de a interzice, în relațiile comerciale caracterizate printr-o putere de negociere inferioară a furnizorilor, un set de practici care riscă să impună un transfer nejustificat și disproporționat al riscului economic asupra acestora sau să ducă la o inegalitate semnificativă în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților.
Atât la nivel european, cât și la nivel național, s-a considerat că cifra de afaceri anuală permite o aproximare adecvată a puterii relative de negociere, astfel că au fost definite intervale specifice de cifră de afaceri în care operatorii economici trebuie să se încadreze pentru ca legea să fie aplicabilă.
Printre practicile comerciale calificate drept neloiale enumerăm:
- returnarea către furnizor a produselor agricole și/ sau alimentare nevândute;
- impunerea către furnizor a unei plăți pentru listarea sau expunerea spre vânzare a produselor sale agricole și alimentare;
- delistarea, amenințarea cu delistarea sau retragerea de la expunere a unuia sau mai multor produse agricole și/ sau alimentare, în scopul de a pune presiune sau exercita represalii comerciale împotriva furnizorului, pentru acceptarea unor clauze contractuale defavorabile acestuia;
- modificarea unilaterală a clauzelor unui contract comercial cu privire la frecvența, metoda, locul, calendarul sau volumul furnizării sau livrării produselor agricole și alimentare, standardele de calitate, condițiile de plată, prețurile sau în ceea ce privește furnizarea de servicii.
Autoritatea competentă să cerceteze și să sancționeze încălcări ale Legii nr. 81/2022 este Consiliul Concurenței, care poate aplica amenzi între 250.000 lei și 500.000 lei, respectiv 500.000 lei și 600.000 lei, după caz, atât pentru săvârșirea de practici comerciale neloiale, cât și pentru furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare autoritatea, nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate, refuzul nejustificat de a se supune unei inspecții sau nerespectarea măsurilor impuse de autoritate.
Legea prevede o sancțiune, de 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior, în cazul săvârșirii în mod repetat de practici comerciale neloiale.
Modificări aduse cadrului legislativ general privind concurența neloială. Definirea practicii de exploatare a poziției superioare de negociere
Anul 2022 a adus și o serie de modificări ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu scopul de clarificare și completare atât a regulilor de procedură aplicate de Consiliul Concurenței în investigarea de practici neloiale, cât și în ceea ce privește contravențiile.
Printre acestea se numără definirea expresă în lege a practicii de exploatare a poziției superioare de negociere ca faptă de concurență neloială.
„Conform noii reglementări, poziția superioară de negociere este calificată ca o situație determinată de caracteristici ale pieței, în măsură să favorizeze apariția unor dezechilire semnificative generate de factori precum structura specifică a lanțului de producție sau de distribuție, vulnerabilitatea față de factori externi, perisabilitatea sau sezonalitatea și de relația specifică dintre societatea vizată și alte întreprinderi active pe piețe diferite”, a explicat Cătălina Burcă-Andonie.
Exploatarea poziției superioare de negociere poate lua forme precum:
- refuzul nejustificat de a furniza sau de a cumpăra bunuri sau servicii;
- nerespectarea clauzelor contractuale privind plata, furnizarea sau achiziția;
- impunerea unor condiții nejustificat de oneroase sau discriminatorii față de obiectul contractului; sau
- modificarea ori încetarea nejustificată a relațiilor comerciale cu întreprinderea parteneră.
Calificarea nu se aplică societăților care dețin o poziție dominantă pe piață (prezumată ca regulă de la o cotă de piață mai mare de 40%), dat fiind că exploatarea poziției superioare de negociere într-un astfel de context intră sub incidența prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, ca potențială faptă anticoncurențială.
Pentru sancționarea ca faptă de concurență neloială, legea impune verificarea de condiții specifice, precum riscul ca practica vizată să producă un prejudiciu semnificativ unei întreprinderi față de care operatorul economic s-a aflat sau este într-o relație comercială, respectiv să afecteze concurența pe piață. Sancțiunile aplicabile sunt cele din cadrul general prevăzut în Legea nr. 11/1991.
Stabilirea cadrului de examinare a investițiilor străine directe
O a treia evoluție cheie vizează adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune.
Noul cadru legislativ impune obligativitatea examinării și avizării investițiilor străine directe și investițiilor noi care au ca obiect unul sau mai multe dintre domeniile de activitate strategice, precum securitatea energetică, a transporturilor, a infrastructurii critice, sistemelor informatice și a celor de comunicații, a căror valoare depășește 2 milioane de euro. Prin excepție, pot fi supuse examinării și avizării și investițiile străine directe inferioare acestui prag, dacă pot avea impact asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri la adresa acestora.
Investițiile străine directe sunt:
- investițiile de orice natură efectuate de un investitor străin cu scopul de a stabili sau menține legături durabile și directe cu întreprinderea vizată sau o unitate organizatorică separată a unei întreprinderi, cărora le sunt puse la dispoziție aceste fonduri sau urmează să le fie puse la dispoziție pentru desfășurarea unei activități economice în România, și care îi permit investitorului străin să exercite un control asupra administrării întreprinderii;
- o schimbare în structura de proprietate a unui investitor străin persoană juridică, care face posibilă exercitarea controlului direct sau indirect de către o persoană fizică care nu este cetățean UE sau o persoană juridică care nu are sediul în UE sau o entitate fără personalitate juridică organizată în temeiul unei legi a unui stat nemembru UE.
Sub incidența reglementării intră și investițiile noi, însemnând investiții inițiale în active corporale și necorporale aflate în același perimetru, legate de demararea activității unei întreprinderi noi, extinderea capacității unei întreprinderi existente, diversificarea producției unei întreprinderi prin produse care nu au fost fabricate anterior sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei întreprinderi existente.
Calitatea de investitori străini o pot avea:
- persoanele fizice care nu sunt cetățeni UE;
- persoanele juridice care nu au sediul social în UE;
- persoanele juridice care au sediul social în UE, controlate de persoane fizice care nu au cetățenia UE, de persoane juridice care nu au sediul social în UE sau de alte entități fără personalitate juridcă organizate în temeiul legilor unui stat nemembru UE;
- administratorul fiduciar al unei entități fără personalitate juridică sau o persoană aflată într-o poziţie similară, dacă aceasta nu este cetăţean UE, în cazul unei persoane fizice, sau dacă aceasta nu are sediul social în UE, în cazul unei persoane juridice, respectiv dacă a fost constituită ca entitate fără personalitate juridică în temeiul legilor unui stat nemembru UE.
Investițiile străine directe sunt examinate de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe, aflată în subordinea Guvernului. Aceasta poate aplica sancțiuni în valoare de până la 10% din cifra de afaceri totală mondială din anul anterior în cazul implementării intenționate sau din neglijență a unei investiții străine directe fără autorizare, furnizării intenționate într-o cerere de autorizare a investiției străine directe de informații inexacte, incomplete, sau care induc în eroare și nerespectării sau încălcării intenționate sau din neglijență a angajamentelor asumate prin hotărârea de autorizare condiționată.