Klaus Iohannis a reuşit săptămâna trecută să obţină un uşor avans atât în faţa Elenei Udrea în ceea ce priveşte numărul simpatizanţilor, cât şi în faţa lui Victor Ponta la numărul de aprecieri pe care le-au primit mesajele postate pe Facebook, relevă o analiză a Mediafax Research&Monitoring.
Victor Ponta continuă să conducă topul prezidenţiabililor din punct de vedere al numărului de fani, la mare distanţă de ceilalţi candidaţi. De altfel, numărul total al susţinătorilor celor şase candidaţi a crescut cu 5% faţă de săptămâna precedentă ajungând să acopere 16% din numărul românilor care au cont pe Facebook. Cei 1.150.393 simpatizanţi au oferit candidaţilor la Preşedinţie 537.979 aprecieri, 22.363 comentarii şi 37.055 distribuiri.
Din punct de vedere al conţinutului, participarea candidaţilor la diverse evenimente a beneficiat de cea mai mare atenţie, ocupând 20% din volumul mesajelor. Alte postări au vizat transmiterea de mesaje electorale – 17%, prezentarea ofertei politice – 15% şi lansarea de atacuri la adresa adversarilor politici – 10%.
Klaus Iohannis a înregistrat aceste performanţe bune pe Facebook în săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie, deşi a fost pe locul trei ca număr de postări. Astfel, pe primul loc este Monica Macovei, cu 71 de postări, urmată de Victor Ponta – 56, Klaus Iohannis – 43, Elena Udrea – 37, Călin Popescu Tăriceanu – 19, Corneliu Vadim Tudor – 14.
Deşi a avut 56 de postări, faţă de 47 săptămâna precedentă, eficienţa lui Victor Ponta pe Facebook este în scădere pentru a doua săptămână la rând, strângând 183.609 like-uri, 8.630 comentarii şi 10.927 share-uri.
În săptămâna 22 – 28 septembrie, Ponta a avut 222.740 like-uri, 12.819 comentarii şi 12.749 share-uri. Monica Macovei (71 de postări faţă de 52 săptămâna anterioară) a adunat 74.636 like-uri, 3.698 comentarii şi 9.395 share-uri, faţă de 53.984 like-uri, 3.394 comentarii şi 7.662 share-uri, în săptămâna 22 – 28 septembrie.
De fapt, eficienţa lui Klaus Iohannis în săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie, când, cu 43 de postări, a strâns 196.917 like-uri, 5.778 comentarii şi 10.604 share-uri, este relativ acceaşi ca săptămâna precedentă când, cu 42 de postări, a avut 197.877 like-uri, 7.202 comentarii şi 12.170 share-uri.
Pe locul patru la număr de postări, Elena Udrea a avut 76.506 like-uri, 3.854 comentarii şi 4.772 share-uri, fiind ca performanţe uşor peste Monica Macovei datorită numărului mai mare de fani.
Următorii doi candidaţi se situează la distanţă, Călin Popescu Tăriceanu având 19 postări, 2.546 like-uri, 99 comentarii şi 641 share-uri, iar Corneliu Vadim Tudor – 14 postări, 3.222 like-uri, 294 comentarii şi 570 share-uri.
La numărul mediu de like-uri pe postare, topul este condus de Klaus Iohannis – 4.579, urmat de Victor Ponta – 3.279, Elena Udrea – 2.068, Monica Macovei – 1.051, Corneliu Vadim Tudor – 230 şi Călin Popescu Tăriceanu – 134.
Evoluţia numărului de aprecieri pe postare faţă de săptămâna precedentă arată o creştere de 76% la Klaus Iohannis, el fiind urmat de Elena Udrea – 29%, Călin Popescu Tăriceanu – 10%, Monica Macovei – 1% şi scăderi la Victor Ponta, cu 31% şi la Corneliu Vadim Tudor, cu 45%.
Media comentariilor pe postare este de 154 – Victor Ponta, 134 – Klaus Iohannis, 104 – Elena Udrea, 52 – Monica Macovei, 21 – Corneliu Vadim Tudor, 5 – Călin Popescu Tăriceanu.
În ceea ce priveşte analiza conţinutului, dintre cele 71 de mesaje ale Monicăi Macovei 18 au fost apeluri de mobilizare a simpatizanţilor, 17 postări au prezentat oferta politică şi participarea la diferite evenimente electorale, iar 11 au abordat tema favorită a Monicăi Macovei – justiţia. Alte 4 postări au constituit atacuri la adresa adversarilor politici, 2 au fost răspunsuri la diferite atacuri şi alte 2 prezentari ale realizărilor sale. Din punct de vedere al volumului, conţinutul postărilor Monicăi Macovei a fost dominat de prezentarea programului electoral. Acesta a fost conceput sub forma unui decalog ("Decalog politic – Zece porunci pentru politicieni…") şi livrat sub formă de foileton. Cea mai apreciată postare de către susţinătorii Monicăi Macovei a fost o fotografie din copilăria acesteia. Postarea a strâns 3.860 like-uri, 92 comentarii şi 255 distribuiri.
Victor Ponta reuşeşte ca prin intermediul a 56 de mesaje postate pe Facebook să acopere 12 teme de interes public. Dintre cele 56 de mesaje postate de Victor Ponta, 11 au reflectat aspecte legate de politică externă, 9 au vizat participarea la diferite evenimente, iar educaţia şi realizările Guvernului au avut aceeaşi pondere fiecare având alocate, câte 7 postări. Alte 19 postări au acoperit restul domeniilor de interes: economie, social, apărare, sport şi justiţie. Deşi toate mesajele au avut caracter electoral, numai 2 au prezentat explicit oferta politică şi numai unul a fost un mesaj de moblizare a electoratului. La nivel de conţinut, comunicarea lui Ponta a fost marcată de preocupările legate de politica externă şi de crearea de evenimente care au atras atenţia opiniei publice. În acest mod candidatul Victor Ponta reuşeşte să realizeze un transfer de autoritate şi simpatie derivate din actuala poziţie de premier. Cea mai apreciată postare lui V. Ponta din acesta săptămână a fost un mesaj de felicitare adresat Simonei Halep cu prilejul unei victorii înregistrate de aceasta la "China Open". Acest mesaj i-a adus 7.388 de like-uri, 178 de comentarii şi 238 de distribuiri.
Klaus Iohannis a postat în săptămâna analizată 43 de mesaje: 17 apeluri de mobilizare a susţinătorilor, 9 imagini ale participării la diverse evenimente şi 8 referitoare la educaţie. Alte 5 mesaje au abordat teme legate de politica externă, justiţie, probleme sociale şi unul a constituit o replică la un atac venit din partea adversarilor. Din punct de vedere al conţinutului mesajele lui Iohannis continuă referirile directe sau indirecte la volumul său autobiografic "Pas cu pas" şi la sloganul de campanie "România lucrului bine făcut". În nicio postare a lui Iohannis nu a fost iniţiat un atac la adresa contracandidaţilor. Cea mai apreciată postare a lui Klaus Iohanis este o fotografie a acestuia tip buletin, care a strâns 15.865 like-uri, 519 comentarii şi 114 distriburi.
Elena Udrea a postat în săptămâna precedentă 37 de mesaje. În 10 dintre postări îşi prezintă oferta politică, în alte 10 îşi atacă adversarii politici şi în 6 postări prezintă evenimentele la care a participat. Prezentarea realizărilor şi mobilizarea electoratului au fiecare alocate câte 3 postări. Alte 5 postări sunt rezervate apărării la atacurile venite din partea adversarilor şi diferitelor aspecte cotidiene. Două sunt aspectele care se remarcă în comunicarea Elenei Udrea din această săptămână. Primul este numărul mare de atacuri la adresa adversarilor politici (27% din totalul mesajelor). Al doilea aspect este schimbarea de imagine. Observând că imaginea tip "doamna de fier" nu i se potriveşte Elena Udrea decide să valorifice toate atributele feminităţii – renunţă la breton, se îmbracă în alb, lasă la vedere un amplu decolteu şi poartă părul desfăcut pe spate. La nivel verbal, schimbarea de imagine este întărită de frecvenţa ridicată a adjectivului "frumoasă". Cuvântul "frumoasă" ocupă locul doi ca frecvenţă (12 apariţii), cel mai frecvent cuvânt fiind România (16 apariţii). Postarea care i-a adus numărul cel mai mare de aprecieri (5.262 like-uri, 454 comentarii şi 503 distribuiri) a fost o fotografie care ulterior a fost ştearsă.
Dintre cele 19 postări de pe wall-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, 8 se refera la diferite evenimente la care acesta a participat, 2 sunt atacuri la adresa adversarilor şi tot câte două postări sunt dedicate economiei, educaţiei şi ofertei electorale. Replica la atacurile adversarilor, mobilizarea simpatizanţilor şi problematica socială au avut fiecare alocate câte o postare. La nivel de mesaj, în această săptămână se remarcă faptul că Tăriceanu pune din ce în ce mai mult accent pe calitatea sa de candidat la Preşedinţie fără să neglijeze în comunicare actuala sa postură de preşedinte al Senatului. În săptămână analizată cea mai apreciată postare a lui Tăriceanu este un banner electoral, care i-a adus 211 aprecieri 9 comentarii şi 17 distribuiri.
În săptămâna de referinţă Corneliu Vadim Tudor a postat 14 mesaje, din care 7 dintre mesaje au fost atacuri la adresa adversarilor, 5 producţii literare sau referiri culturale şi numai câte unul a vizat oferta politică şi mobilizarea simpatizanţilor. Trecând de la lirica religioasă la simbolism şi de la simbolism la pamflet, textele lui C.V. Tudor au un singur mesaj: eu sunt cel BUN şi mă lupt cu RĂUL. Deloc neobişnuit pentru autor, 50% din mesaje sunt pamflete prin care sunt atacaţi adversarii politici. Cel mai apreciat mesaj al lui Vadim Tudor a fost o postare referitoare la actorul Ştefan Iordache, postare ce a fost recompensată cu 572 like-uri, 13 comentarii şi 19 distribuiri.
Evoluţia numărului de fani faţă de săptămâna anterioară arată creşteri la toţi prezidenţiabilii: Klaus Iohannis – 12,21%, Monica Macovei – 9,92%, Elena Udrea – 5,47%, Victor Ponta – 2,56%, Călin Popescu Tăriceanu – 1,94%, Corneliu Vadim Tudor – 0,28%.
În ceea ce priveşte asumarea mesajului de către fani (procent share raportat la numărul de fani), cel mai bine stă Monica Macovei, 14,2% dintre dintre fani distribuind mesajele acesteia. Urmează în top Klaus Iohannis – 4,67%, Călin Popescu Tăriceanu – 4,25%, Elena Udrea – 2,12%, Victor Ponta – 2,03%, Corneliu Vadim Tudor – 0,73%.
Evoluţia numărului de fani arată o creştere puternică la Klaus Johannis, care o depăşeşte pe Elena Udrea, dar este la o distanţă încă mare de Victor Ponta. Monica Macovei înregistrează la rândul său o creştere a numărului fanilor, dar este în continuare departe de Elena Udrea şi nu îl depăşeşte nici în această săptămână pe Vadim Tudor. În topul fanilor conduce Victor Ponta – 538.127, urmat de Klaus Iohannis – 226.895, Elena Udrea – 225.329, Corneliu Vadim Tudor – 77.953, Monica Macovei – 67.005, Călin Popescu Tăriceanu – 15.084.
Astfel, dintr-un total de 1.150.393 fani în 5 octombrie ai celor şase candidaţi, Victor Ponta are 46,8%, Klaus Iohannis – 19,7%, Elena Udrea – 19,6%, Corneliu Vadim Tudor – 6,8%, Monica Macovei – 5,8%, Călin Popescu Tăriceanu – 1,3%.
{mosloadposition user9}