- Ponderea consumului de energie din surse regenerabile ar trebui să crească până în 2050 la 58% în industrie, 81,8% în construcții și 54,5% în transporturi
Utilizarea progresivă a energiei electrice pare să fie cel mai eficient mod de a atinge obiectivul de zero emisii nete, în special în domenii precum industria, construcțiile și transporturile, deoarece aceste sectoare sunt principalele producătoare la nivel global de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit unei analize Deloitte citate în documentul de strategie al grupului B20 Italia. Documentul de strategie a fost pregătit cu contribuția experților Deloitte și emis de grupul de lucru de Energie și Eficiență a Resurselor din cadrul B20, forumul de dialog al Grupului celor douăzeci (G20) cu comunitatea de afaceri globală, înainte de Conferința ONU privind schimbările climatice, COP26, care are loc anul acesta între 31 octombrie și 12 noiembrie, la Glasgow, în Scoția.
Pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C până în 2050, conform obiectivului stabilit prin Acordul de la Paris, ponderea consumului de energie din surse regenerabile ar trebui să crească de la 12,4% în 2020 la 58% în 2050, în industrie, de la 15,5% la 81,8%, în sectorul construcțiilor și de la 3,5% în 2020 la 54,5% în 2050, în sectorul transporturilor.
Potrivit analizei Deloitte, trecerea la folosirea inteligentă a energiei electrice din surse „verzi” ar putea fi o metodă eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru a reduce emisiile de CO2 produse de sectorul transporturilor, prin folosirea de vehicule electrice pentru a transporta pasagerii. Legat de sectorul construcțiilor, clădirile pot folosi pompe electrice de căldură și pot face mai multe renovări care încorporează tehnologii inteligente. În ceea ce privește procesele industriale, utilizarea directă și indirectă a energiei electrice pe bază de hidrogen și combustibili ecologici poate contribui la reducerea emisiilor.
„Liderii mondiali trebuie să ia decizii bine informate cu privire la modalitățile de a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris. De mai mulți ani, Deloitte își pune la dispoziție expertiza pentru a sprijini diferiți actori implicați în acest proces să înțeleagă mai bine provocările și oportunitățile care ne așteaptă în drumul către reducerea emisiilor de carbon. România are potențialul de a juca un rol important în eforturile de decarbonizare, atât la nivelul UE, cât și la nivel global. Echipa specializată în energie a Deloitte România a lucrat la o serie de planuri complexe pentru ca țara noastră să ajungă la zero emisii nete până în 2050, indicând faptul că obiectivul ar putea fi atins chiar mai devreme, cu condiția unui set echilibrat de politici și măsuri inteligent aplicate, însoțite de o rată solidă de absorbție a fondurilor verzi”, a declarat Sorin Elisei, Director, Deloitte România, Lider al practicilor de sustenabilitate și energie.
Analiza Deloitte citată în documentul de strategie transmis de grupul B20 subliniază, de asemenea, că este esențial ca tipurile de surse energetice folosite să se schimbe drastic, în sensul creșterii ponderii surselor regenerabile. Pentru a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, sursele regenerabile ar trebui să reprezinte aproximativ 30,5% la nivel mondial până în 2030, în creștere cu 142% față de nivelurile din 2020. Dependența de combustibilii fosili, mai ales de cărbune și petrol, ar trebui să scadă radical, astfel încât ponderea lor în totalul surselor de energie folosite ar trebui să fie mai mică cu 53%, în cazul cărbunelui, și cu 21%, în cazul petrolului, până în 2030, în timp ce dezvoltarea infrastructurii energetice pentru producerea, transportul și distribuția de energie din surse regenerabile, cu investiții adecvate, trebuie să accelereze.