Lowe & Partners, Lowe PR şi Brand Connection vor gestiona strategia de comunicare a celui mai mare grup hotelier din România
Cele trei agenţii vor orchestra comunicarea tuturor hotelurilor din grupul Ana Hotels: Sport, Poiana şi Bradul din Poiana Braşov, Europa şi Astoria din Eforie Nord şi Crowne Plaza.
În plus, Lowe, Lowe PR şi Brand Connection vor asigura platformele de comunicare şi pentru Ana Aslan Health Spa şi Ana Yacht Club din Eforie.
Agenţiile participante la licitaţie au trebuit să răspundă provocării de a găsi o platformă comună, adaptabilă nevoilor distincte de comunicare ale tuturor hotelurilor din grup:
„Ana Hotels înseamnă diversitate în produse, publicuri şi implicit în nevoi de comunicare dar unitate în standarde şi spirit. Nu e uşor să comunici mesaje diferite sub o aceeaşi umbrelă fără a atinge individualitatea nici unuia dintre branduri. Am fost impresionaţi de gândirea strategică şi de complexitatea soluţiilor oferite de cei de la Lowe, de felul în care au îmbinat soluţiile de comunicare cu cele de marketing”, spune Dan Volentir – Business Development Director Ana Hotels.
„Reîncarcă-te”, ruta creativă câştigătoare, va fi implementată în comunicarea corporate a grupului, dar şi în comunicarea de brand a fiecărei unităţi hoteliere.
Astfel, Hotelul Crowne Plaza va fi relansat în toamna acestui an sub sloganul „Reîncarcă-ţi succesul!”, Hotelul Sport se redeschide publicului amator de acţiune în luna decembrie sub sloganul „Reîncarcă-ţi pofta de mişcare!”, în timp ce Hotelul Europa este obiectivul strategic al sezonului estival, alături de Ana Aslan Health Spa şi Ana Yacht Club.
{mosloadposition user10}