Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ana Coman, Pinholes și Paul Tihan se numără printre artiștii care vor cânta pe 28-29 ianuarie la Showcase BandBook în Cluj-Napoca

Delta Pe Obraz

BandBook invită publicul din Cluj-Napoca la o sărbătoare de tip festival, alături de opt dintre artiștii din portofoliu. Paul Tihan, Delta Pe Obraz, Cristina Lupu, Andra Andriucă, Diana Căldăraru, Prima Dragoste, Pinholes și Ana Coman vor lua cu asalt scena din FORM Space, pe 28 și 29 ianuarie.

La doi ani de când platforma BandBook și-a început activitatea, echipa continuă ceea ce speră să transforme în tradiție – „Showcase BandBook” – un minifestival cu artiștii din portofoliu. De data asta, evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca. Primii ani de existență pentru agenția BandBook au fost plini de provocări, de momente de extaz, de muzică de calitate și de schimbări de strategie. Toate eforturile au fost concentrate într-un singur scop: dorința de a oferi bucurie și un sentiment autentic de apartenență, atât publicului, cât și artiștilor, pe care doar la concertele de calitate le simțim cu adevărat.

afis Showcase BandBook

Acest lucru își dorește echipa BandBook să poată oferi și la al doilea Showcase, care va avea loc între 28 și 29 ianuarie, la FORM Space.

În prima zi de festival, pe 28 ianuarie, pe scenă vor urca artiștii: Ana Coman, Paul Tihan, Cristina Lupu și Andra Andriucă.
În cea de-a doua zi, pe 29 ianuarie, îi vom vedea pe: Delta Pe Obraz, Diana Căldăraru, Pinholes și Prima Dragoste.
Concertele artiștilor vor începe la ora 19:00 în ambele zile de festival, iar ordinea lor nu va fi dezvăluită publicului, lăsându-l pe acesta să descopere acest lucru la fața locului.

Delta Pe Obraz
Delta Pe Obraz

„Abia aștept să cânt din nou la Cluj, după mai bine de un an, de data asta cu un album proaspăt lansat. Va urma și lansarea propriu-zisă, în primăvară, dar deocamdată vă aștept la acest maraton Bandbook, o sa fie mișto!”, a declarat Cristina Lupu.
„Pe 28-29 ianuarie este o dublă sărbătoare pentru Delta Pe Obraz – BandBook face doi ani, iar noi serbăm tot 2 ani de colaborare cu agenția. Au fost 2 ani intenși, în care am învățat ce înseamnă a fi o echipă și ce înseamnă să ai o mână care te ține când simți că aluneci. Ne bucurăm enorm să fim parte a familiei BandBook, iar pe 28-29 ianuarie vor fi toți membrii acolo. Venim ca să ne bucurăm unii de alții și să ne întrebăm cum ne simțim. Ne vom răspunde cu note, refrene și acorduri grave. Nu cred că vrei să pierzi asta, așa că te așteptăm în capul mesei.”, a spus Gheorghe Gușan, solistul trupei Delta Pe Obraz.

„Sunt extrem de entuziasmată de acest concert, fiind și primul în Cluj. Și, pe lângă asta, voi fi alături și de trupa mea. Faptul că ușor-ușor plec la drum împreună cu oamenii dragi să-mi cânt piesele și să dau câte puțin din sufletul meu și oamenilor este minunat! Mi se pare că despre asta este tot ceea ce fac.”, a declarat Diana Căldăraru.

Ana Coman
Ana Coman

„Am avut parte de un 2024 plin, alături de echipa BandBook. Abia aștept să mă întorc la Cluj, pentru a participa la această sărbătoare. Sper să ne vedem cât mai mulți, să ne distrăm împreună și să cântăm până rămânem fără voci.”, a spus Ana Coman.

„A fost tot timpul o plăcere să cântăm în Cluj. Este pentru noi un oraș ce ne-a adoptat repede, având în vedere și mutarea noastra aici, acu’ ceva timp. Miercuri, în acea zi de 29 ianuarie, împărțim scena și cu una dintre trupele pe care le urmărim tăcut de mult timp. Va fi „bătaie” pe tristesse împreună cu Delta Pe Obraz.”, au declarat membrii formației Pinholes.

„Pornim la drum în 2025 ca o familie. Uneori e bine să ai sprijin și multă afecțiune în jurul tău ca unele lucruri să funcționeze de la sine. Cam așa se definește și BandBook. O agenție mică dar cu suflet mare. O agenție care oferă pe lângă servicii de booking și management, prietenie și sinceritate față de artiștii cu care lucrează. Poveștile au mereu final fericit. BandBook își va scrie propria poveste cu anii care vor urma.”, a declarat Cristina Choleva, co-fondator BandBook.

Mai multe detalii despre Showcase BandBook puteți găsi pe pagina dedicată evenimentului: https://www.facebook.com/events/430070266775581/

Biletele de o zi și abonamentele pot fi achiziționate din rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/site/event/102753/

Ce este BandBook?

Este platforma de servicii integrate care le oferă artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora, de la fani, la organizatorii de evenimente, până la actorii media relevanți din piață. Misiunea agenției este de a le oferi artiștilor, fie ei cu un nume deja sonor sau aflați la început de drum, acces la o gamă personalizată de servicii, care să îi ajute să își atingă și să își fructifice potențialul.
www.bandbook.ro

Parteneri: Colors Hotel, Hotel Transilvania, Munteanu Recomandă, Zile și Nopți, Radio Transilvania, Ziua de Cluj, Via Cluj TV, Ciulea, e-femeia.ro, CityFemme, Media9, The Woman, Rock Monsters Romania, Daily Magazine, Cluj4Ever, RU Living Life, Revista Atelierul, Kudika, CriticEyez, Happ.ro, Observator Cultural, Săfițicuminți, PRwave, Cluju.ro, Garbo, Cluj360.ro, LaVinil, Evenimentar, PressOne.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.