Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Amway isi propune sa realizeze o performanta mondiala care va fi inregistrata in Cartea Recordurilor

Amway

Amway va realiza cel mai mare colaj de amprente de palme pentru a susține lupta împotriva malnutriției copiilor, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existență a gamei de produse Nutrilite™, lider mondial în domeniul vitaminelor şi al suplimentelor alimentare. Cu această ocazie, Amway își propune să stabilească o performanță la nivel internațional, care va fi înregistrată în Cartea Recordurilor.

Cu suportul Amway, oamenii învață să trăiască o viață cât mai sănătoasă și să își dezvolte potențialul atât în plan personal, cât și profesional. Din păcate, un procent covârșitor din populația planetei suferă de malnutriție, mulți oameni neavând șansa de a-și satisface această nevoie primară.

În 2014, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a gamei de vitamine și suplimente alimentare Nutrilite™, Amway a lansat campania de conștientizare și luptă împotriva malnutriției infantile Nutrilite Power of 5, prin care va strânge fonduri și va colecta amprente de palme de la evenimentele organizate în întreaga lume.

În România, Amway va contribui prin activitățile Întreprinzătorilor, la campania Nutrilite Power of 5. Până în acest moment, la nivel local s-au strâns peste 1.500 de amprente de palme.

Unul dintre principalele obiective Amway îl constituie realizarea unui colaj alcătuit din peste 30.006 de amprente, urmând, astfel, să stabilească o performanță la nivel mondial, care va fi înregistrată în Cartea Recordurilor. Pentru fiecare amprentă de palmă colectată, Amway va dona 1 dolar Organizației CARE™, care luptă împotriva sărăciei la nivel mondial, până la adunarea sumei de 400.000 de dolari.

"Suntem încântaţi pentru oportunitatea de a împărtăşi experiența acumulată în domeniul nutriției și, astfel, de a ne aduce contribuția la îmbunătăţirea viețiilor a mii de copii subnutriţi din întreaga lume. De peste 80 de ani, succesul mărcii Nutrilite și poziția de lider pe piață reprezintă rezultatul dorinței noastre continue de îmbunătățire și inovare, păstrând, în același timp, cele mai ridicate standarde", a declarat Ioana Enache, General Manager Amway România.

Primii 5 ani de viață ai unui copil sunt esențiali în dezvoltarea mentală și fizică a celor mici. Lipsa unei nutriții corecte poate avea, așadar, implicații negative și să genereze deficiențe substanțiale. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 3,1 milioane de copii cu vârste până în 5 ani mor anual din cauze care pot fi prevenite, malnutriția fiind unul dintre ele. Organizația CARE™, partenerul Amway în această campanie, va distribui complexul Nutrilite™ Little Bits™ către ONG-urile care dezvoltă programe prin care se furnizează alimente, programe educative despre nutriție și sănătate, precum și evaluări periodice ale sănătății copiilor.

Specialiștii Amway au dezvoltat complexul Nutrilite™ Little Bits™, un pachet cu cantitate de 1 gram de micronutrienți, ce include 15 vitamine și minerale care pot fi administrate în timpul meselor. Nutrilite™ Little Bits™ este primul și singurul supliment care conține micronutrienți obținuți din plante, fără gust și fără miros, care ajută copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani să crească armonios și să devină adulți sănătoși. Complexul Nutrilite™ Little Bits™ va fi inclus în hrana zilnică a copiilor subnutriți. Studiile arată că într-o perioadă de șase luni, vor apărea rezultate pozitive în ceea ce privește nivelul de hemoglobină, anemie, activitate zilnică, comunicare și interes pentru studiu.

Începând cu anul 2009, Little Bits a ajutat la îmbunătățirea stării de sănătate a peste 3.000 de copii din Mexic și Zambia.

“Scopul nostru este de a extinde furnizarea complexului Nutrilite Little Bits la un total de 17 țări până în anul 2016”, a declarat Steve Van Andel, Președinte Amway. “Dorim să ajutăm copiii să atingă vârsta de 5 ani și să le oferim un start sănătos în viață”, a precizat acesta.

În luna mai 2014, Amway a lansat campania globală Nutrilite Power of 5, care susține lupta împotriva malnutriției la copii prin strângerea de fonduri în vederea distribuției complexului Little Bits.

“Dezvoltarea campaniei Nutrilite Power of 5 și distribuirea complexului Little Bits va avea un impact major asupra copiilor care suferă de malnutriție în lume. Suntem încântați să avem un partener precum Amway, prin brandul Nutrilite, pentru a dezvolta împreună campania Nutrilite Power of 5, prin care susținem comunitățile să ducă o vață sănătoasă și echilibrată. Știm cu toții că atunci când mobilizezi resurse din întreaga lume, rezultatul va fi cu siguranță de impact”, susține Liz McLaughlin, Vice-președinte CARE.

Amway va susține campania prin realizarea celui mai mare colaj de amprente de palme, decupate și colectate de la evenimentele Amway organizate în întreaga lume.

* Sursa: Euromonitor International Limited, www.euromonitor.com/amwayclaims.

Despre CARE™

Organizatia CARE™, fondată în 1945, este lider umanitar care lupta împotriva sărăciei la nivel mondial. Organizația CARE pune accent special pe munca alături de fete și femei cu o situație materială precară, deoarece dotate cu resurse adecvate, ele au puterea de a motiva familii și comunități în diverse activități pentru ieșirea din sărăcie. Anul trecut organizația CARE și-a desfășurat activitatea în 84 de țări, iar mesajul sau atingând 83 de milioane de oameni din întreaga lume. Mai multe informații sunt disponibile la CARE.org.

Despre NUTRILITE ™

Sărbătorind 80 ani de existenţă, în 2014, NUTRILITE, gama de produse distribuite exclusiv de Amway, este lider mondial în domeniul vitaminelor şi al suplimentelor alimentare. Bazându-se pe 80 de ani de știință și cercetare, echipa Nutrilite a perfecţionat legătura de la “sămânţă la vitamină”, pentru a păstra eficacitatea și proprietățile nutrienților şi pentru a maximiza consistenţa şi siguranţa produselor. Produsele Nutrilite sunt dezvoltate pentru a asigura un necesar zilnic de nutrienţi, care contribuie la sănătatea inimii, la întărirea sistemului osos şi la controlul greutăţii. Mai multe informații sunt disponibile accesand website-ul: //www.amway.ro/our-brands/nutrilite.

Bucuresti, 16.07.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.