Amitabh Vardhan, director și CEO Cine Grand, a primit certificatul de onoare din partea renumitei reviste americane “Industry ERA”, fiind numit printre cei mai buni 10 CEO în anul 2019. Certificarea vine ca o încununare a unei cariere de succes de peste 17 ani în industria cinematografelor (https://www.industry-era.com/magazine/Ceo-2019/).
Amitabh Vardhan este co-fondatorul Cine Grand, operatorul mai multor multiplexuri din Bulgaria și România (sub brandul Cine Globe). El a fost un catalizator în digitalizarea multiplexurilor prin proiectoare digitale 2K, ticketing computerizat și CRM analitic și digital.
Conceptul fotoliilor cu recliner, al ochelarilor 3D cu clip-on, al popcorn-ului Rainbow, al prețurilor variabile la bilete au fost noutăți implementate cu succes de Amitabh Vardhan pe piața europeană în ultimii ani.
Împreună cu echipa lui de experți, CEO-ul internațional Cine Globe intenționează să intre și pe alte piețe din Africa și Europa cu cele mai avansate multiplexuri și cu o mulțime de facilități pentru clienți.
Având spirit de echipă, fiind receptiv și deschis provocărilor, Amitabh Vardhan consideră că prin intermediul cinematografelor se poate aduce fericire tuturor, iar experiența excelentă de vizionare a filmelor începe de la construirea relațiilor cu clienții.
Amitabh Vardhan este absolvent de B.Sc (PSM), MBA și Hotel Management și a lucrat pentru companii precum Domino’s, Unilever și PVR Cinemas. Este un TEDX speaker și în afara faptului că a primit certificarea pentru unul dintre cei mai bun CEO ai anului 2019, este posesorul unui certificat de onoare din partea Columbia University & IIPM, al unui premiu Amity Leadership Award 2009 și Leadership Award NDIM.
Despre Industry Era
Fondată în 2015, Industry Era este o revistă de tehnologie care prezintă soluții ce pot juca un rol cheie în redefinirea obiectivelor de afaceri ale organizațiilor. A devenit una dintre primele surse ce împărtășesc servicii unice și inovatoare dezvoltate de furnizori consacrați.
A devenit una dintre cele mai de încredere comunități ce reunește decision-makeri și executivi. Revista are un accent editorial important asupra variației tehnologiei, managementului, ideilor care schimbă lumea, creativității și perspectivei liderilor consacrați.
Despre Cine Globe
Cine Globe este o companie de prestigiu din industria cinematografică la nivel mondial, care a fost fondată în iunie 2010 de către profesioniștii industriei divertismentului, având peste șase decenii de experiență în domeniu în executarea, administrarea și operarea multiplexurilor. Cine Globe, parte a Cine Grand operează la nivel mondial sub brandurile „Cine Grand”, „Grand Cinemas” și „My Cinemas” pe diverse piețe globale.