Sâmbătă, 24 septembrie 2011, la ora 23.30, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: "Amintiri din livada cu meri" – comedie poliţistă de George Arion, regia artistică: Vasile Manta, în distribuţie: Cristina Deleanu, Eugen Cristea şi Mihai Niculescu.
Spectacolul va fi putea fi vizionat luni, 26 septembrie 2011, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
"Amintiri din livada cu meri" de George Arion reprezintă o comedie incitantă, plină de suspans, intriga fiind construită cu abilitate, iar dialogul viu, dinamic având darul de a ne deştepta curiozitatea asupra evoluţiei extrem de imprevizibile a acţiunii. Atmosfera se întregeşte din detalii aparent nesemnificative, scriitura devine alertă, savoarea limbajului şi tentaţia ironiei accentuează virtuţile dramatice ale acestui text, fără îndoială reprezentativ pentru literatura poliţistă naţională. Să nu uităm că scriitorul George Arion a fost supranumit de către critica de specialitate „un Raymond Chandler român” (Ovid S. Crohmălniceanu) sau „un San Antonio dâmboviţean” (Octavian Andronic).
Spectacolul radiofonic accentuează inteligent suspansul şi, prin atenţia la nuanţe, prin accentele inspirate, prin ironia abordării, pune în pagină elementele imprevizibile ale acţiunii: claustrarea într-o locuinţă englezească, pe o ploaie torenţială, pe o vreme foarte favorabilă comiterii unei (sau unor!) crime, replicile cu tentă absurdă, pe alocuri şocante, pe care le schimbă un cuplu, crescendo-ul din care se conturează din ce în ce mai limpede deznodământul.
Regia de studio: Janina Dicu; regia muzicală: George Marcu; producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta; redactor: Domnica Ţundrea.