Ceremonia de învestitură a celui de-al 45-lea preşedinte american, comentată de analişti şi politicieni, se vede în direct la TVR 1, pe 20 ianuarie, la „Perfect Imperfect”, de la ora 18.00 şi într-o „Ediţie specială” a Ştirilor TVR, de la ora 21.00.
Pe 20 ianuarie, când preşedintele ales Donald Trump devine oficial preşedintele Statelor Unite ale Americii, în cadrul unei ceremonii de gală, telespectatorii TVR 1 trăiesc momentele în care se scrie istorie pentru America şi pentru întreaga lume. „America 45. Trump la Casa Albă” este titlul ce reuneşte o ediţie Perfect Imperfect, cu Emma Zeicescu, ce va putea fi urmărită în direct de la ora 18.00, şi o Ediţie specială a Ştirilor TVR, moderată de Claudiu Lucaci de la ora 21.00 şi preluată şi de TVR Moldova şi TVR Internaţional. Telejurnalul TVR 1 de la ora 20.00 şi Ora de ştiri (23.00) transmit, de asemenea, imagini de la eveniment.
Mai devreme decât de obicei, la ora 18.00, intrăm în atmosfera de peste Ocean alături de Emma Zeicescu şi invitaţii săi la Perfect Imperfect, într-o ediţie dedicată evenimentului politic al anului. Cum va arăta lumea în era Trump? Va fi el, ca preşedinte, la fel de categoric în luarea deciziilor precum anunţa în campania electorală sau noul statut îi va impune echilibru în discurs şi acţiuni? Sunt întrebări la care vor încerca un răspuns Dumitru Borţun, expert în comunicare politică, Dan Dungaciu, analist politică externă, Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de politică externă, respectiv Ştefan Popescu, istoric.
Emisiunea va cuprinde transmisiuni live cu cele mai importante momente ale ceremoniei de învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al SUA – preluarea mandatului de la fostul preşedinte, Barack Obama, respectiv depunerea jurământului, pe treptele celebrului Capitoliu din Washington (la ora 18.25, ora României). „Vom schiţa, de asemenea, un portret al lui Donald Trump, pornind de la declaraţiile sale controversate din campania electorală şi gafele viralizate de media din toată lumea. Şi desigur, Melanie Trump, frumoasa slovenă ajunsă Primă Doamnă a Americii, are un capitol dedicat la Perfect Imperfect. Totul, prezentat cu ajutorul unui pachet grafic special”, ne dezvăluie Emma Zeicescu.
Care va fi relaţia SUA cu NATO şi România, cu Donald Trump la Casa Albă? Ediţia specială „America 45. Trump la Casa Albă” de la ora 21.00 propune o discuţie despre viitorul relaţiilor României cu Statele Unite. Jurnalistul Ştirilor TVR Claudiu Lucaci va analiza împreună cu invitaţii săi dacă şi cum se va schimba relaţia dintre cele două state, dacă există motive de îngrijorare în ceea ce priveşte parteneriatul strategic, dar şi dacă există şanse, în acest mandat, ca românilor să le fie ridicate vizele pentru SUA. Direcţiile politicii externe a Statelor Unite vor fi, de asemenea, analizate de invitaţii Ediţiei speciale.
În prima parte a dezbaterii, Claudiu Lucaci îi va avea ca parteneri de dialog pe Teodor Meleşcanu, ministru de externe şi Mircea Geoană, fost ministru de externe şi ambasador al României în SUA. Ultima oră va fi completată de Cristian Diaconescu şi Titus Corlăţean, foşti miniştri de externe, de Andrei Ţărnea, director al Institutului Aspen, respectiv de Iulia Joja, profesor la SNSPA şi expert în securitate. Cum se vor resimţi la noi în ţară schimbările din administraţia americană vor comenta şi foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, în declaraţii înregistrate.
„Este un moment mult aşteptat, care marchează o schimbare fundamentală în plan geostrategic, nu doar pentru America, ci şi pentru restul lumii. România nu poate ignora această predare de ştafetă, care va influenţa cu siguranţă relaţia bilaterală privilegiată, construită în ultimul deceniu. De aceea, pe lângă analiza discursului şi a temelor centrale lansate de noul şef de la Casa Albă, la emisiunea de sinteza de la ora 21.00 vom decripta cu invitaţii noştri – foşti preşedinţi sau miniştri de externe, dar şi români prezenţi la ceremonie – forţa schimbării impusă de noua administraţie republicană”, anunţă Claudiu Lucaci.
Televiziunea Română închide un ciclu de evenimente început cu alegerile americane şi finalizat vineri, cu momentul simbolic al preluării mandatului de către Donald Trump. La fel ca în cazul scrutinului american din 8-9 noiembrie, când TVR a oferit un maraton de transmisiuni şi dezbateri în „Noaptea americană”, un spaţiu important în grila de programe din 20 ianuarie va fi alocat proiectului „America 45. Trump la Casa Albă”. Începând din 18 ianuarie, telespectatorii TVR pot urmări, în toate programele informative, reportaje în exclusivitate şi intervenţii ale trimisului special la Washington, Mihai Melinescu. De asemenea, Telejurnalul TVR 1 de vineri, de la ora 20.00, precum şi Ora de ştiri, de la 23.00, dedică evenimentului o mare parte din spaţiul ce le este alocat.
Ceremonia de învestitură, pentru care cei interesaţi să participe au donat deja o sumă record de peste 100 de milioane de dolari, va fi presărată cu momente artistice asigurate de legendara trupă de dans The Rockettes, de Mormon Tabernacle Choir, grup vocal format din 360 de membri, şi de un star al emisiunii America’s Got Talent, Jackie Evancho, în vârstă de 16 ani. Odată devenit oficial preşedinte, Donald Trump va organiza trei baluri inaugurale, iar parada de după învestitură a fost anunţată pentru ora 22.00 (ora României).