Bucureşti/Maniago. Ambasadorul mărcii BMW Alessandro Zanardi (Italia) şi-a mărit colecţia de medalii la paraciclism cu încă două trofee de bronz şi argint. În weekend, ediţia 2018 a Campionatului Mondial UCI de Paraciclism a avut loc în ţara lui Zanardi, Italia, la Maniago. Zanardi – de zece ori campion mondial la paraciclism – a concurat în trei curse: vineri la contratimp individual, sâmbătă în cursa de fond pe şosea, iar duminică la ştafetă.
Numeroşi spectatori au venit la Maniago pentru a-i susţine pe sportivii care s-au confruntat cu temperaturi foarte mari chiar şi seara, atunci când au avut loc cursele. Vineri, la contratimpul individual, Zanardi a încheiat pe locul al treilea, după Oscar Sanchez (SUA) şi Tim De Vries (Olanda), obţinând astfel medalia de bronz.
În cursa de fond pe şosea de sâmbătă, italianul a dovedit din nou că tenacitatea este una din calităţile sale; el a fost din nou în disputa pentru un loc pe podium, dar în ultimul tur a fost victima unui accident în care au fost implicaţi şi alţi sportivi. Un sportiv a intrat în barierele de protecţie la abordarea unui viraj înşelător şi a revenit pe trasa ideală, lovind un alt concurent. Zanardi nu i-a putut evita şi a fost lovit din spate. În consecinţă, hand-bike-ul său a fost grav avariat. Zanardi a avut o roată de rezervă cu el în maşina de asistenţă. S-a oprit pentru a schimba roata faţă, dar nu a avut rezervă şi pentru roata spate dreapta. Cu toate acestea, el a continuat cursa cu roata deteriorată şi, în cele din urmă, a încheiat pe locul al optulea.
Campionatul Mondial s-a încheiat cu proba de ştafetă, care a avut loc duminică seară. Zanardi a concurat în echipa naţională a Italiei, alături de compatrioţii Paolo Cecchetto şi Luca Mazzone. De la început până la final, ei au dus o bătălie atractivă cu echipa SUA şi, în cele din urmă, au ratat medalia de aur pentru doar câţiva centimetri, cucerind argintul în urma tripletei SUA.
“A fost un concurs fantastic”, a declarat Zanardi. “Voi lua cu mine entuziasmul incredibil al publicului fantastic, care m-a surprins total. De-a lungul vieţii am concurat în diferite discipline sportive, dar niciodată nu am simţit aşa ceva. Desigur, ei au aplaudat toi sportivii, dar au păstrat o încurajare specială pentru mine, ca să obţin un rezultat bun. De data aceasta, am obţinut medalia de argint la ştafetă şi cea de bronz la contratimp. Într-o anumită măsură, am avut ceva ghinion, în special în proba de fond pe şosea, dar trebuie să recunosc că adversarii mei au fost foarte puternici şi mult mai bine pregătiţi decât am crezut.”
Acum, Zanardi va merge la Vallelunga (Italia), unde va continua să se pregătească pentru participarea specială în etapa DTM de la Misano (Italia), peste trei săptămâni, şi va petrece două zile alături de modelul BMW M4 DTM modificat.