După prima repetiţie de luni, Elena şi echipa ei au avut două zile ceva mai relaxate. Marţi, 5 aprilie, întreaga delegaţie a fost invitată să facă o vizită la Ambasada României de la Moscova. Gazdele de aici, au fost deosebit de primitoare şi dornice să ajute în orice fel pe reprezentanţii noştri. Auzind că Elena şi partenerele ei de scenă au nevoie de un spaţiu propice repetiţiilor vocale şi coregrafice, domnul ambasador Constantin Mihail Grigorie le-a oferit imediat posibilitatea ca aceste repetiţii să se desfăşoare în cadrul Ambasadei. În numai câteva ore, instalaţia de sonorizare pentru repetiţiile vocale erau deja puse la punct într-o încăpere specială, în timp ce repetiţiile la partea de coregrafie vor fi făcute de fetele nostre într-o altă încăpere din cadrul Ambasadei.
Miercuri, 6 aprilie, organizatorii au oferit delegaţiei române o scurtă excursie prin Kremlin şi Piaţa Roşie. Din păcate, vremea s-a dovedit a fi destul de capricioasă, iar când au venit primii stropi de ploaie, Dan Manoliu, şeful delegaţiei, a decis întoarcerea la autocar pentru ca nu cumva fetele să răcească.
Chiar şi aşa, a fost suficient timp pentru a face câteva fotografii, pentru a cumpăra suveniruri şi pentru scurte interviuri. După masa de prânz, delegaţia s-a împărţit din nou: reprezentanţii TVR au plecat la Olympiyski Arena pentru a supraveghea în ce stadiu s-a ajuns cu modificările solicitate, iar fetele au plecat, după un scurt repaus, la Ambasadă pentru repetiţii.
Elena intră în concursul de la Moscova în data de 12 mai, în prima semifinală Eurovision, cu piesa „The Balkan Girls” compusă de Laurenţiu Duţă. Semifinalele Eurovision vor avea loc pe 12 şi 14 mai, iar finala pe 16 mai, toate putând fi urmărite în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional.
{mosloadposition user10}