Primul eveniment al editurii Trei din cadrul târgului de carte LibFest are loc joi, 25 martie, la ora 18.00, când participanții vor avea ocazia să urmărească un dialog inedit între jurnalista de televiziune Amalia Enache și scriitorul Iv cel Naiv. Discuția are în prim-plan debutul în proză al lui Iv cel Naiv, romanul Să nu ne facem de râs în fața furnicilor.
Amalia Enache promite un interviu excepțional: ”Poate Oprah să mai fi fost așa de bucuroasă când i s-a confirmat că face interviul cu ducii de Sussex! E ceva obișnuit pentru noi, jurnaliștii, să intervievăm președinți, prinți, campioni. Dar e o emoție cu totul aparte când te pomenești în dialog cu artiști sau scriitori preferați, ale căror opere te-au bucurat în intimitatea cea mai profundă, care te-au ajutat la introspecție, te-au sprijinit chiar să crești. Să intru în dialog cu misteriosul Iv cel naiv, unul dintre poeții mei preferați, de acum autor și de proză, e ca și cum din biblioteca mea ar incepe să apară pe lângă mine personaje din cărțile preferate. O să aflați ce îl întreb, joi, 25 martie de la 6 după-amiaza”.
… iar Iv cel Naiv abia așteaptă prima sa lansare online: ”N-am mai avut plăcerea să particip la lansările mele, așa că acum profit de unul dintre darurile pandemiei: distanțarea care ne apropie. De ceilalți, de noi înșine. Și, iată, de oameni noi. N-am avut ocazia să o întâlnesc până acum pe Amalia Enache, e unul dintre oamenii pe care îi apreciez și mă emoționează faptul că urmează să mă ia la întrebări. Scriitorii au nevoie de întrebări bune pentru a putea da răspunsurile pe care le așteaptă publicul lor”.
Grupul Editorial Trei participă cu bucurie la primul mare eveniment cultural online de anul acesta, LibFest 2021, organizat de Libris.ro între 25 și 28 martie. Un adevărat festival de lansări și interviuri cu autori îndrăgiți, LibFest 2021 aduce iubitorilor de literatură promoții și sute de titluri cu autografele scriitorilor editurii.