Asociatia Environ, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Padurilor, lanseaza astazi campania nationala “Alunga fantomele electronicelor vechi”. Campania se va derula incepand cu 01 februarie succesiv in toate judetele tarii, si urmareste colectarea selectiva si reciclarea deseurilor electrice, electronice si electrocasnice (DEEE). Astfel se incearca implementarea la nivelul intregii populatii a unui program functional de constientizare si colectare selectiva a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE).
Continuand seria actiunilor de informare si educare a populatiei vis-a-vis de problema deseurilor de echipamente electrice si electronice, Asociatia Environ demareaza astazi in parteneriat cu Ministerul Mediului si Padurilor campania Nationala «Alunga fantomele electronicelor vechi».
Prin acest proiect, Asociaţia Environ sub inaltul patronaj al Ministerului Mediului si Padurilor, îşi propune implementarea unui program de conştientizare şi a unui sistem eficient de colectare a DEEE-urilor la nivel naţional, în conformitate cu prevederile Directivei 1037/2010. Extinderea la nivel naţional a campaniei vine ca urmare a rezultatelor înregistrate în urma derulării programului pilot în Sectorul 1 al Capitalei în noiembrie 2010, care a avut ca rezultat colectarea a 8.000 kg de deşeuri electrice şi electronice şi informarea a peste 100 de asociaţii de locatari şi 100 de instituţii şi companii.
„În acest moment situaţia este foarte simplă: angajamentul României este de a strânge o cantitate de 4 kg de deşeuri electrice pe cap de locuitor, iar noi în acest moment suntem destul de departe de acest rezultat. De aceea am decis să semnăm acest protocol de colaborare cu Asociaţia Environ, pentru a da o mână de ajutor în acest sens. După cum veţi constata, un rol important vor avea autorităţile locale, instituţiile publice, dar şi companiile, care pot “scăpa” prin acest proiect naţional de toate deşeurile electronice din preajma lor. Începem această campanie în Targu Mureş, dar ne-am propus să ajungem în fiecare judeţ al ţării. Fac apel la târgu-mureşeni, fac apel la asociaţiile de locatari să ne implicăm, să curăţăm oraşul, ţara de deşeuri!”a afirmat dl. Ministru Laszlo Borbely in cadrul Conferintei de Presa desfasurate la Targu Mures.
Campania se va desfasura succesiv in toate judetele tarii, angrenand atat cetatenii cat si autoritatile locale in procesul de colectare selectiva a deseurilor de echipamente electrice si electronice.
Campania se adresează în egală măsură asociaţiilor de locatari, instituţiilor de stat, companiilor private şi cetăţenilor, care se pot înscrie în campanie prin intermediul site-ului www.environ.ro. De asemenea, acţiunea de informare şi colectare se va bucura de sprijinul unor echipe de voluntari, al căror obiectiv il reprezinta informarea si „inrolarea”in campanie a unui număr cât mai mare de instituţii şi asociaţii de locatari.
Pe toata perioada derularii campaniei, Asociaţia Environ pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon 031.831.DEEE (031.831.3333) pentru informare si programarea preluarii deseurilor de echipamente electrice si electronice.
Pentru a stimula colectarea selectiva a DEEE-urilor, campania are si o componenta competitionala, astfel :
· La nivel local, asociatiile de locatari, dar si institutiile si companiile se pot inscrie intr-o competitie, ai carei castigatori vor fi desemnati la sfarsitul perioadei in care se desfasoara actiunea in judetul respectiv. Categoriile de premii sunt urmatoarele :
o Asociatii de locatari – Cea mai „verde” Asociatie de locatari
o Institutii – Cea mai „verde” institutie
Companii – Companie „libera” de DEEE-uri
o Cetateni – Cel mai EcoActiv cetatean
· La nivel national, la sfarsitul campaniei va fi desemnat « cel mai verde » judet.
«Consideram ca eforturile conjugate ale Ministerului si Asociatiei Environ, reprezinta o buna premisa pentru reusita campaniei. Este doar o prima etapa, care, in timp, speram sa ajute la crearea obisnuintei de colectare selectiva atat pentru cetateni, cat si pentru companii. Speram ca la sfarsitul campaniei sa fim nevoiti sa acordam mai multe premii decat am prevazut» declara Andrei Orban, Presedintele Asociatiei Environ, initiatorul campaniei.
De asemenea, pentru o mai buna derulare a proiectului, vor fi amplasate info-pointuri atat la Sediul Asociatiei Environ si la Ministerul Mediului si Padurilor cat în zonele cheie ale oraşelor, unde vor fi disponibile materiale de informare pentru cetăţeni.