În cel de-al doilea număr, aLtitudini, cea mai recentă revistă de cultură şi societate propune spre lectură un dialog despre istorie şi oameni între academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici şi George Arion
Lansată pe data de 2 martie 2006 pe plan naţional, aLtitudini, cea mai recentă revistă de cultură şi societate, anunţă lansarea celui de-al doilea număr şi dublarea tirajului.
Apariţia celui de-al doilea număr aLtitudini, a coinicis cu organizarea unui eveniment de lansare, desfăşurat pe data de 12 aprilie 2006 în Bucureşti. Locul ales a fost unul cu totul special, incinta Muzeului de Geologie fiind un cadru propice lansării unei publicaţii de atitudine care doreşte să aşeze o piatră la baza culturii din ţara noastră. Printre invitaţi s-au aflat numeroase personalităţi de seamă printre care îl amintim pe domnul Quinton Mark QUAYLE, Ambasadorul Marii Britanii în România.
Numărul doi al revistei atrage prin informaţii exclusiviste, propunând spre lectură un dialog despre istorie şi oameni între academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici şi George Arion. Un alt punct de reper îl reprezintă dosarele “Păcatele tinerilor”. Acest reportaj aduce în prim plan angajamentele extremiste de tinereţe ale unor intelectuali de frunte precum Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran.
Artele vizuale, cinematografia şi cronicile de carte sunt puse în valoare prin articole pertinente despre galerii foto sau condiţia umană reprezentată prin sculptură, despre analiza filmului Broke Back Mountain – una dintre cele mai apreciate pelicule în cadrul Oscarul-ului de anul acesta – sau despre trecerea în revistă a psihanalizei lui Jacques Lacan, realizată de către Valentin Protopopescu.
Nume de marcă precum Liviu Antonsei, Valentin Protopopescu, Mihai Chirilov, Ion Bogdan Lefter şi mulţi alţii conturează proiectul numit aLtitudini şi constituie garanţia unei publicaţii ce reuşeşte din plin să acopere toate zonele creativ culturale de la noi din ţară.
aLtitudini vă aşteaptă, aşadar, la cel de-al doilea număr cu numeroase articole interesante despre actualitatea culturală socială şi politică.
Despre aLtitudini:
Subintitulată cultură & societate, aLtitudini este o revistă de cultură liberală, cu următoarele secţiuni: „Actualitatea politică”, „Actualitatea culturală”, „Dosar”, „Interviu”, Comentarii pe domenii editoriale („Literatură”, „Filozofie”, „Ştiinţe politice”, „Arte” etc.).
Pentru că aduce laolaltă toate zonele creativ-culturale, fie că vorbim despre actualitatea politică, culturală sau despre dosare pe teme sociale, aLtitudini aduce plus valoare şi reuşeste, cu siguranţă, să adere la principiile democraţiei contemporane, propulsându-le pe acestea în prim plan şi creând poli de dezbatere privind problemele de importanţă primară ale societăţii de azi.
aLtitudini adună sub cupola sa o seamă întreagă de personalităţi intelectuale precum Mircea Anghelescu, Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Magda Cârneci, Mihai Chirilov, Mihaela Miroiu, Nestor Ratesh, Mircea Horia Simionescu, ce reuşesc să realizeze un proiect valoros al unei reviste de orientare cultural liberală, cu program democratic, european, pro-occidental.
{mosloadposition user10}