15 metri in gol printre stanci
Alma Căldare, frumoasa actriţa din “Narcisa – Iubiri nelegiuite”, este pasionată de alpinism şi speologie, activităţi care i-au adus foarte multe satisfacţii de-a lungul timpului, dar care au confruntat-o şi cu numeroase riscuri. Actriţa care interpretează rolul Adinei în îndrăgitul serial era la un pas să-şi piardă viaţa, riscând să cadă în gol printre stânci, de la 15 metri înălţime.
Încă din anii copilăriei, Alma obişnuia să meargă în tabere montane unde practica atât activităţi speologice, cât şi mers pe bicicletă – traseu montan.
“Făceam trasee în peşteră neamenajată, alpinism, orientare şi supravieţuire în pădure, participam la diverse jocuri. Toate activităţile făceau parte dintr-un concurs, iar la final ni se acordau premii şi diplome ….ştiu că în prima mea tabără de acest gen am primit o diplomă haioasă pe care scria "Pentru respectul cu care a tratat peştera, păşind atât de atent de parcă ar fi mers pe ouă". După acest titlu am prins curaj şi m-am aventurat într-o excursie în cea mai lungă peşteră din România unde am avut o groază de peripeţii. Acolo am făcut pentru prima oară în viaţă rapel şi tot acolo am traversat un tunel care lega doua galerii, târâş, pe coate, prin argilă”.
Deşi programul era strict, aproape în regim de armată, cu treziri foarte matinale, Alma îşi aduce aminte cu drag de momentele petrecute învăţând cât mai mult despre ce presupune viaţa pe munte.
“Era foarte frumos …îmi amintesc că în momentul când am primit programul pe zile, am râs şi nu credeam că o să fie chiar aşa strict. Era regim de armată. Ne trezeam la şase dimineaţa, iar seara la 10, după un foc de tabară şi un cântec la chitară, mergeam la culcare ….ţin minte că unul dintre animatori a venit în mansarda cabanei, unde dormeam ca sărmăluţele în sacii noştri, cu o drujbă şi ne-a trezit într-un mod original. Speriaţi, am fugit să ne încălţăm pentru a nu întârzia la prima activitate din ziua respectivă, moment în care am constatat că bocancii nostri erau legaţi între ei cu noduri "periculoase"…. A durat o oră până şi-a recuperat fiecare perechea de încălţăminte atât de necesară pentru ce urma”.
Au existat bineînţeles şi momente mai puţin distractive pentru Alma, unul dintre acestea fiind extraordinar de riscant. În ciuda acestor situaţii, Alma este foarte recunoscătoare părinţilor săi, pasionaţi şi ei de sporturi extreme, pentru faptul că i-au oferit posibilitatea de a descoperi muntele încă din perioada copilăriei.
“Într-o zi, în timp ce parcurgeam un traseu orizontal pe stâncă, caraba principală, care îmi asigura hamul şi făcea legătura între corzile de susţinere şi ham s-a deşurubat …Moment în care am auzit o voce puternică de jos "Te rog nu te speria, dar încearcă să nu te mai mişti”. Am încremenit. Am încercat să rămân cât mai calmă, intuind că ceva nu e în regula. Am avut încredere maximă în animatorul-şef care s-a căţărat şi s-a apropiat de mine foarte incet, pentru că orice mişcare, oricât de mică, mi-ar fi provocat căderea de la aproximativ 15 metri pe stânci. Toata "operaţiunea" a durat vreo 20 de minute, însă am avut senzaţia că au fost cel puţin trei ore … În cele din urmă a reuşit să mă prindă de hamul lui şi am coborât împreună”.