Allianz-Țiriac continuă să vină cu soluții pentru riscurile de zi cu zi și le permite clienților săi să fie tot timpul în control, inclusiv atunci când o greșeală față de cineva nu poate fi reparată doar cu scuze, ci cu o sumă importantă de bani.
Un biciclist lovește din neatenție un pieton sau zgârie o mașină, un schior accidentează pe cineva pe pârtie, la joacă, un copil sparge geamul vecinului, câinele scapă din lesă și rănește o persoană. Sunt doar câteva situații în care doar scuzele, nu sunt de ajuns.
Pentru toate aceste momente, dar și pentru multe altele, Allianz-Țiriac a lansat asigurarea de răspundere civilă pentru persoane fizice My Apologies care acoperă daunele materiale și vătămările corporale produse accidental, din neglijenţă, altor persoane, dar și eventuale cheltuieli de judecată solicitate de acestea.
Noua asigurare de răspundere civilă are o structură simplă, cu 3 pachete predefinite de acoperiri, din care clienții îl aleg pe cel potrivit lor. În plus, membrii familiei persoanei asigurate sunt incluși automat în asigurare la încheierea poliței.
Despăgubirea maximă este de 50.000 sau 250.000 de lei, în funcție de pachetul ales, iar costul asigurării variază între 75 de lei și 500 de lei pe an.
„Chiar dacă suntem atenți de obicei, cei mai mulți dintre noi am fost măcar o dată în situația în care, din neatenție, am produs o daună, oricât de mică, unei alte persoane. Prin produsul My Apologies clienții nu mai au grija consecințelor neatenției lor, mai ales atunci când prejudiciul și, implicit, obligația de despăgubire, le poate dezechilibra bugetul. Noua asigurare de răspundere civilă a fost construită cu gândul la tineri, pe care îi încurajăm să îndrăznească și să exploreze lumea fără teamă, lăsând grijile în seama noastră. În același timp, ei pot descoperi pentru prima dată beneficiile și utilitatea unei asigurări, și conștientiza responsabilitatea fiecăruia în comunitate. Iar cea mai bună dovadă a responsabilității este întotdeauna recunoașterea și repararea greșelilor”, a declarat Marilena Bârliga, Director Divizie Market Management și Comunicare în cadrul Allianz-Țiriac.
My Apologies este un produs unic în piață datorită pachetelor predefinite, a numeroaselor riscuri acoperite și a faptului că membrii familiei sunt incluși în mod automat și gratuit în asigurare.
Varianta de bază a poliței acoperă pagube produse în România, în activitățile zilnice sau în timpul practicării unui sport de agrement, pagubele produse de animalele de companie, de chiriași proprietarilor de locuințe și de proprietari chiriașilor.
A doua variantă acoperă și daunele provocate în timpul deplasării cu bicicletele și trotinetele electrice, dar și pagubele provocate altor persoane prin practicarea unor sporturi extreme.
În varianta de top sunt incluse și prejudiciile provocate în timpul vacanțelor sau al studiilor, oriunde în Europa. Această variantă este potrivită și pentru proprietarii de câini periculoși, deoarece acoperă și daunele produse de aceștia altor persoane și răspunde astfel legislației privind deținerea câinilor în România, care impune necesitatea unei asigurări.
Mai multe informații despre noua asigurare de răspundere civilă de la Allianz-Țiriac sunt disponibile pe www.allianztiriac.ro.