- Încălcarea securității datelor, atacuri asupra infrastructurii critice sau activelor fizice, precum și creșterea numărului de atacuri de tip ransomware determină îngrijorări legate de siguranța cibernetică (36% din răspunsuri)
- Riscul de întrerupere a activității rămâne pe locul 2 cu 31% din răspunsuri. Riscul privind catastrofele naturale a înregistrat cea mai mare creștere comparativ cu 2023 (26% din răspunsuri) și se situează pe locul 3
- Percepția riscurilor diferă la nivel regional, în top regăsindu-se o varietate de riscuri, de la amenințările aduse de schimbările climatice, riscurile politice și violența, precum și lipsa forței de muncă calificate
- În România, principalele trei riscuri sunt reprezentate de modificările legislaţiei şi ale reglementărilor, riscurile macroeconomice și riscul de incendiu și explozii.
Incidentele cibernetice, precum atacurile de tip ransomware, încălcarea securității datelor și perturbările informatice, reprezintă cea mai mare îngrijorare a companiilor la nivel global în 2024, conform Allianz Risk Barometer. Riscul strâns legat de acestea, întreruperea activității, se clasează pe locul al doilea. Catastrofele naturale (în urcare de pe locul 6 pe 3 față de anul trecut), incendiul, explozia (în urcare de pe locul 9 pe locul 6) și riscurile politice și violența (în urcare de pe locul 10 pe locul 8) au înregistrat cele mai mari creșteri în cel mai recent clasament al principalelor riscuri care amenință afacerile la nivel global, realizat în baza informațiilor oferite de peste 3.000 de profesioniști în managementul riscurilor.
În România, principalele trei riscuri sunt reprezentate de modificările legislaţiei şi ale reglementărilor (în creştere cu 30% faţă de anul trecut), riscurile macroeconomice (în creştere cu 32% faţă de anul trecut) și riscurile legate de incendiu și explozii (în creștere cu 20%). Se mai remarcă intrarea în topul primelor zece îngrijorări a riscurilor politice şi a riscului privind insolvența.
Petros Papanikolaou, CEO Allianz Commercial, a comentat referitor la concluziile raportului: „Principalele riscuri și cele care au înregistrat cele mai mari creșteri în studiul Allianz Risk Barometer din acest an reflectă marile teme de pe agenda companiilor din întreaga lume în acest moment – digitalizarea, schimbările climatice și un mediu geopolitic incert. Multe dintre aceste riscuri se fac deja simțite, condițiile meteorologice extreme, atacurile de tip ransomware și conflictele regionale urmând să pună la încercare reziliența lanțurilor de aprovizionare și a modelelor de afaceri și în 2024. Brokerii și clienții societăților de asigurări ar trebui să fie conștienți și să-și adapteze în consecință acoperirea prin asigurare.”
Marile corporații, companiile mici și mijlocii sunt unite de aceleași preocupări legate de riscuri – toate sunt îngrijorate în principal de riscurile cibernetice, de întreruperea activității și de catastrofele naturale. Cu toate acestea, decalajul dintre companiile mari și cele mai mici privind reziliența se adâncește, având în vedere că nivelul de conștientizare a riscurilor în rândul organizațiilor mai mari a crescut de la pandemie, cu un efort notabil de îmbunătățire a rezilienței, se arată în raport. În schimb, companiile mai mici adesea nu dispun de timpul și resursele necesare pentru a identifica și a se pregăti în mod eficient pentru o gamă mai largă de scenarii de risc și, prin urmare, au nevoie de mai mult timp pentru a-și relua activitatea după un incident neprevăzut.
Tendințe în domeniul activității cibernetice în 2024
Incidentele cibernetice (36% din răspunsuri) se clasează ca principalul risc la nivel global pentru al treilea an la rând – pentru prima dată la o diferență clară (5 puncte procentuale). Riscul cibernetic este cel mai semnificativ în 17 țări, dintre care Australia, Franța, Germania, India, Japonia, Regatul Unit și SUA. O încălcare a securității datelor este considerată ca fiind amenințarea cibernetică cea mai îngrijorătoare pentru respondenții Allianz Risk Barometer (59%), urmată de atacurile asupra infrastructurii critice și activelor fizice (53%). Recenta creștere a atacurilor de tip ransomware – în 2023 am asistat la o intensificare îngrijorătoare a acestora, cu o activitate de instrumentare a daunelor în creștere cu peste 50% comparativ cu 2022 – se clasează pe locul trei (53%).
„Infractorii cibernetici explorează modalități de utilizare a noilor tehnologii, cum ar fi inteligența artificială (AI) generativă, pentru a automatiza și accelera atacurile, creând programe malware și phishing mai eficiente. Numărul tot mai mare de incidente cauzate de o securitate cibernetică deficitară, în special în cazul dispozitivelor mobile, lipsa a milioane de profesioniști în domeniul securității cibernetice și amenințarea cu care se confruntă companiile mai mici din cauza dependenței lor de externalizare în domeniul IT sunt, de asemenea, așteptate să stimuleze activitatea cibernetică în 2024“ explică Scott Sayce, Global Head of Cyber, Allianz Commercial.
Întreruperea activității de afaceri și catastrofele naturale
În pofida unei atenuări a perturbărilor lanțului de aprovizionare post-pandemie în 2023, întreruperea activității (31%) rămâne a doua cea mai mare amenințare în sondajul din 2024. Acest rezultat reflectă interconectarea într-un un mediu de afaceri global din ce în ce mai volatil, precum și o dependență puternică de lanțurile de aprovizionare pentru produse sau servicii critice. Îmbunătățirea managementului continuității activității, identificarea blocajelor din lanțul de aprovizionare și dezvoltarea de relații cu furnizori alternativi continuă să fie priorități cheie în materie de gestionare a riscurilor pentru companii în 2024.
Catastrofele naturale (26%) reprezintă unul dintre riscurile care au urcat cel mai mult în clasament, ajungând pe locul 3, în creștere cu trei poziții. 2023 a fost un an record pe mai multe fronturi. A fost cel mai călduros an de la debutul măsurătorilor meteorologice, în timp ce daunele asigurate au depășit 100 miliarde dolari americani pentru al patrulea an consecutiv, determinate de cea mai mare daună lichidată vreodată, în valoare de 60 de miliarde de dolari americani, cauzată de furtuni puternice. La nivel global, riscul de catastrofe naturale ocupă locul 1 în Croația, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Malaiezia, Mexic, Maroc, Slovenia și Thailanda, multe dintre aceste țări confruntându-se cu unele dintre cele mai marcante evenimente din 2023. În Grecia, un incendiu de vegetație izbucnit lângă orașul Alexandroupolis în luna august a fost cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în UE. În același timp, inundațiile grave din Slovenia au determinat unul dintre cele mai mari incidente care au afectat lanțul de aprovizionare, cauzând întârzieri de producție și o penurie de piese de schimb pentru producătorii auto europeni.
Diferențe regionale și riscuri în creștere și scădere
Deși schimbările climatice (18%) au staționat pe locul 7 comparativ cu anul precedent în clasamentul riscurilor, acestea reprezintă unul dintre cele mai importante trei amenințări în țări precum Brazilia, Grecia, Italia, Turcia și Mexic. Daunele materiale suferite de bunurile companiilor cauzate de fenomene meteo extreme din ce în ce mai frecvente și severe reprezintă o amenințare esențială. Sectoarele utilităților, energetic şi cel industrial sunt printre cele mai expuse la risc. În plus, riscurile asociate cu tranziția la zero emisii nete și riscurile legate de răspundere sunt previzionate a crește în viitor, pe măsură ce companiile investesc în tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, noi și în mare parte netestate, pentru a își transforma modelul de afaceri.
Deloc surprinzător, având în vedere conflictele în desfășurare din Orientul Mijlociu și Ucraina, precum și tensiunile dintre China și SUA, riscurile politice și violența (14%) urcă de pe locul 10 pe locul 8. Anul 2024 este și important din punct de vedere electoral, deoarece aproape 50% din populația lumii merge la urne, inclusiv în India, Rusia, SUA și Regatul Unit. Nemulțumirea față de posibilele rezultate, împreună cu incertitudinea economică generală, costul ridicat de trai și dezinformarea în creștere, alimentată de rețelele sociale, conduc la o polarizare preconizată a fi din ce în ce mai accentuată în sânul societății, ceea ce poate determina tulburări sociale în multe țări.
Cu toate acestea, respondenții Allianz Risk Barometer și-au exprimat speranța că în 2024 am putea asista la o stabilizare a suișurilor și coborâșurilor economice experimentate de la șocul Covid-19, ceea ce a determinat ca riscul generat de dinamicile macroeconomice (19%) să scadă de pe locul 3 pe locul 5 în topul riscurilor. Totuși perspectivele de creștere economică rămân modeste – puțin peste 2% la nivel global în 2024, conform Allianz Research.
„Însă această creștere fragilă este un rău necesar: rata ridicată a inflației va fi în sfârșit de domeniul trecutului,” spune Ludovic Subran, economist șef la Allianz. „Acest lucru va oferi băncilor centrale un pic de spațiu de manevră – o rată mai scăzută a dobânzii este probabilă în a doua jumătate a anului. Și deloc prea devreme, deoarece nu se pot aștepta stimulente din partea politicii fiscale. O necunoscută îl reprezintă numărul mare de alegeri care vor avea loc în 2024 și riscul de alte viitoare turbulențe în funcție de unele rezultate.”
În context global, lipsa forței de muncă calificate (12%) este considerată a fi un risc mai scăzut decât în 2023, în scădere de pe locul 8 pe 10. Totuși, mediul de afaceri din Europa Centrală și de Est, Regatul Unit și Australia o identifică drept unul dintre primele cinci riscuri cu care se confruntă afacerile. Având în vedere că rata șomajului înregistrează încă minime istorice în multe țări din lume, companiile încearcă să ocupe mai multe locuri de muncă decât personal disponibil. Specialiștii IT sau experții în domeniul datelor sunt considerați ca fiind cel mai dificil de găsit, ceea ce determină ca această provocare să devină un aspect critic în lupta împotriva criminalității cibernetice.
Accesați aici clasamentul complet al riscurilor la nivel global și pe țări