Aseară a fost o adevărată sărbătoare a talentului autentic pe scena show-ului suprem, Românii au talent, iar telespectatorii au avut parte de un show exploziv și au trecut prin diverse stări, de la emoție la energie, entuziasm sau bucurie, prin intermediul reprezentațiilor prezentate de cei 10 semifinaliști. Tot în cea de-a doua gală live, fostul concurent Românii au talent, Andrei Pavel, i-a realizat portretul lui Florin Călinescu din glitter, iar o parte din distribuția musical-ului MAMMA MIA! le-a prezentat românilor, în premieră, un moment din celebrul spectacol. La finalul serii, au fost aleși încă doi finaliști, Alla și Alex Ștefănescu, iar Andi, Mihaela, Andra și Florin au anunțat cel de-al doilea candidat la câștigarea premiului de originalitate în valoare de 10.000 euro, trupa Idiot.
Cea de-a doua gală live a sezonului 8 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.0 puncte de rating și 30.9% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.9 puncte de rating și 13.4% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.8 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:06, peste 2.4 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.
Energie și bucurie pe scena Românii au talent
Încă zece semifinaliști au cucerit aseară românii cu reprezentații fascinante și cu determinarea cu care au luptat pentru un loc în marea finală. A fost un spectacol grandios, în care fiecare concurent și-a dus talentul la un nou nivel, reușind să surprindă prin complexitate și strălucire. Ianis Anghel, Vlad Zapu și DJ ES.T, Anastasia și Serghei, Leonardo Drăgușin, Jorik Popușoi, Vlad și Ioana, trupa Idiot, Badea Brothers, Alex Ștefănescu și Alla au prezentat vineri, în apaluzele publicului, momente incredibile de breakdance, rap, aerial pole, canto, bboy breakdance, balet acrobatic, improvizație, hand in hand, chitară și dans contemporan și au impresionat jurații cu energia și emoția pe care le-au transmis.
La finalul show-ului, publicul a ales cei doi finaliști ai serii. Telespectatorii și-au susținut favoriții, însă cele mai multe voturi le-a primit Alla, iar Andi, Mihaela, Andra și Florin au fost nevoiți să aleagă între numărul de improvizație prezentat de trupa Idiot și cel de chitară, susținut de Alex Ștefănescu. Decizia a fost una extrem de grea, dar în cele din urmă, jurații au acordat voturi egale, 2-2, și au lăsat publicul să hotărâască și cel de-al doilea finalist al serii. Astfel, locul doi în preferințele celor de acasă, Alex Ștefănescu, merge în marea finală. Cei doi concurenți continuă lupta pentru titlul de cel mai talentat român și marele premiu în valoare de 120.000 de euro.
Juriul a ales vineri și cel de-al doilea candidat la câștigarea premiului de originalitate. S-au consultat, au analizat cu atenție fiecare concurent și au hotărât: alegerea lor este trupa Idiot.
Marile gale live Românii au talent continuă vinerea viitoare, de la 20:30, cu o nouă rundă de talent autentic și un show plin de vibrație.