EURO GATE TERMINAL Ploiesti
Grupul belgian ALINSO anunţă lansarea EURO GATE TERMINAL Ploieşti, primul terminal Inter-Modal de cale ferată independent din România. EURO GATE TERMINAL Ploieşti reprezintă o investiţie totală de 7 milioane euro şi este amplasat la intersecţia celor mai importante magistrale rutiere şi feroviare din România, locul ideal pentru realizarea unui terminal Inter-Modal.
“Conceput ca un proiect strategic de importanţă naţională, TERMINALUL EURO GATE Ploieşti va crea legătura între zonele de est şi de vest ale ţării, inclusiv porturi in bazinul Marii Negre. EURO GATE TERMINAL va stimula în continuare dezvoltarea economică a regiunii Prahova precum şi creşterea competitivităţii economiei naţionale, care se confruntă în prezent cu lipsa unei infrastructuri adecvate”, a declarat Ivan Lokere, CEO Alinso Group.
Proiectul, cu o suprafaţă totală de 100.000 m2 (10 hectare) şi 3 linii de cale ferată având o lungime totală de 2.200 metri, va avea la finalizare o capacitate de depozitare de 5.750 TEU şi va deveni operaţional la începutul lui 2011, într-o primă fază de dezvoltare. Facilităţile terminalului includ: securitate 24/7, sistem de supraveghere video, punct vamal, staţie pentru containere de marfă, staţie de reparare containere, staţie de combustibil, parcare autovehicule şi camioane. Terminalul EURO GATE din Ploieşti va acţiona ca un hub pentru cargourile livrate prin containere standard TEU (atât la o temperatură normală, cât şi la temperatura controlată) şi pentru marfuri vrac.
Investiţia la acest terminal va influenţa pozitiv zona de business în ansamblu şi va crea noi locuri de muncă în regiunea Prahova, care a devenit deja un important centru logistic din România.
Despre ALINSO GROUP
ALINSO GROUP gestionează un portofoliu substanţial imobiliar, incluzând logistică, imobiliare comerciale şi industriale. ALINSO GROUP are o experienţă vastă în re-conversia siturilor industriale, dezvoltarea de parcuri de afaceri, precum şi în furnizarea de logistică personalizată, soluţii industriale şi proiecte de energie verde.
ALINSO GROUP este dezvoltatorul Ploieşti West Park, unul dintre cele mai mari şi moderne parcuri industriale şi de afaceri din Europa de Est, cu o valoare totală de construcţie a clădirilor şi lucrărilor de infrastructură de 750 milioane EUR pe durata proiectului. Depozitele logistice ale Ploieşti West Park sunt potrivite pentru centrele de distribuţie europeană de importanţă regională şi naţională, precum şi pentru activităţile de distribuţie ale oraşelor Bucureşti şi Ploieşti şi împrejurimi.