Comisia Europeană a adoptat pe 21 septembrie o propunere de modificare a normelor referitoare la miere1 în vederea clarificării naturii efective a polenului, în urma unei hotărâri preliminare a Curții Europene de Justiție2. În conformitate cu standardele internaționale ale OMC, propunerea definește polenul ca fiind un constituent natural al mierii, nu un ingredient al acesteia.
Curtea de Justiție și-a întemeiat interpretarea pe directiva privind mierea care datează din 2001 și a calificat polenul ca ingredient al mierii, argumentând că polenul se găsește în miere mai ales datorită intervenției apicultorului. Cu toate acestea, propunerea Comisiei recunoaște că polenul este un constituent natural și nu un ingredient al mierii; acesta intră în stup ca urmare a activității albinelor și se regăsește în miere indiferent dacă apicultorul intervine sau nu. Prin urmare, întrucât polenul este considerat a fi un constituent natural al mierii, normele UE în materie de etichetare, care impun o listă de ingrediente, nu se aplică.
Propunerea Comisiei nu va afecta concluzia Curții în ceea ce privește aplicarea legislației referitoare la OMG-uri în cazul polenului modificat genetic din alimente. În special, propunerea respectivă nu modifică concluzia Curții potrivit căreia mierea care conține polen modificat genetic poate fi introdusă pe piață numai în cazul în care face obiectul unei autorizații eliberate în conformitate cu legislația. În plus, vor fi, de asemenea, aplicabile normele în materie de etichetare referitoare la prezența OMG-urilor în alimente3. De asemenea, propunerea are drept obiectiv alinierea competențelor de executare conferite Comisiei în Directiva 2001/110/CE privind mierea cu cele introduse prin Tratatul de la Lisabona.
Piața europeană a mierii în cifre
UE reprezintă aproximativ 13% (200 000 de tone) din producția de miere la nivel mondial: Spania este cel mai mare producător de miere (33 000 de tone), urmată de Italia, Ungaria și România (care produc fiecare aproximativ 22 000 de tone) și de Portugalia (21 000 de tone). Importurile de miere în UE se ridică la aproximativ 140 000 de tone și reprezintă 40% din consumul total al UE.
Context
Acest aspect a apărut în contextul unui litigiu privind statutul juridic al mierii, după ce s-a constatat că mierea unui apicultor german conținea polen de porumb modificat genetic MON 810. Instanța germană a sesizat Curtea Europeană de Justiție în acest caz în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.
La 6 septembrie 2011, Curtea Europeană de Justiție a pronunțat o hotărâre în care a indicat că: a) înțelegerea anterioară a domeniului de aplicare al legislației referitoare la OMG-uri este greșită (această legislație era pe deplin aplicabilă polenului modificat genetic din miere) și că b) polenul din miere trebuie considerat ca fiind un ingredient.
Pentru informații suplimentare cu privire la Cauza C-442/09:
//curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2011-09/cp110079ro.pdf.
1 Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/110/CE privind mierea.
2 Cauza C-442/09, Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 6 septembrie 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof – Germania) – Karl Heinz Bablok și alții/Freistaat Bayern, JO C 311, 22.10.2011, p. 7. Tribunalele naționale din fiecare stat al UE au responsabilitatea de a se asigura că legislația europeană este corect aplicată în statul respectiv. Pentru a împiedica interpretarea legislației UE de către diferite state membre ale UE în moduri diferite, există o „procedură a întrebărilor preliminare” care permite unei instanțe naționale, în cazul în care are îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea unui act legislativ al UE, să ceară avizul Curții Europene de Justiție. Acest aviz poarte numele de „hotărâre preliminară”.
3 În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, prezența în alimente a materialelor care conțin, constau din sau sunt produse din OMG-uri autorizate trebuie să facă obiectul etichetării, cu excepția cazului în care această prezență nu depășește 0,9% din fiecare ingredient.
