adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool
Primul studiu național ce evaluează serviciile medicale specializate adresate persoanelor cu consum problematic de alcool evidențiază nevoia de servicii medicale și sociale specializate pentru acest grup la risc.
Experții ALIAT au inițiat primul studiu național, multistratificat, al cărui scop principal a fost documentarea situației actuale a serviciilor medicale și sociale adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool.
Obiectivul studiului:
Obiectivul asumat al acestei cercetări a fost documentarea ofertei și cererii de servicii medicale disponibile în cazul persoanelor cu consum problematic de alcool, în cadrul unităților medicale din sistemul public și privat de sănătate din România.
Metodologia studiului:
Pentru realizarea studiului s-a plecat de la un eșantion reprezentativ concentrat pe 3 publicuri țintă: persoane care beneficiază de servicii medicale pentru o tulburare legată de consumul de alcool (603 respondenți), persoane care au un consum problematic de alcool, dar nu apelează la servicii medicale (601 respondenți), și medici (medici psihiatri, medici de familie, medici specialiști, dar și profesioniști cheie din cadrul sistemului de servicii medicale și sociale care adresează această problematică, însumând 546 respondenți). Studiul are o marjă de eroare de 4%.
Selecția respondenților s-a făcut aleatoriu, iar datele au fost culese prin intermediul aplicării chestionarului sociologic și a interviului sociologic semi-structurat, elaborat de specialiștii ALIAT. Culegerea datelor a avut loc în intervalul 1 octombrie – 15 noiembrie 2011, la nivelul tuturor celor 8 euroregiuni ale țării, echipa implicată în derularea acestuia fiind formată din peste 30 de specialiști.
Studiul a primit avizul Comisiei de Etică a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.
Concluzii:
Concluziile studiului aduc în discuție problemele majore cu care medicii, pacienții lor, dar și persoanele cu un consum problematic de alcool din populația generală se confruntă în abordarea acestui fenomen.
Lipsa programelor de formare, obligatorii și continue în curricula universitară și postuniversitară
În ansamblu, medicii parte a grupurilor țintă nu urmează deloc, sau urmează foarte puțin programe de formare în domeniul prevenirii și tratării abuzului și dependenței de alcool.
Cu toate că 76% dintre medicii psihiatri intervievați consideră că aceste programe sunt foarte utile, peste 50% dintre ei nu au urmat un curs de formare în ultimii 3 ani. 33% nu au urmat niciodată un astfel de curs. Situația este și mai pronunțată în rândul medicilor de familie și al celor de alte specializări, unde 65% nu au participat niciodată la un program de formare în domeniul consumului problematic de alcool, deși același procent consideră că aceste informații sunt foarte utile pentru practica lor medicală.
Tot în acest sens, marea majoritate a medicilor (peste 80%, indiferent de specializare) nu știu de existența unor programe de formare obligatorie sau continuă în domeniul tratamentului abuzului și dependenței de substanțe.
Cei mai mulți dintre medicii psihiatri (48%) intervievați consideră că principala nevoie de dezvoltare în cadrul sistemului actual de tratament este instruirea personalului (urmată la scurtă distanță de creșterea numărului de unități și dotarea acestora).
Stigmatizarea persoanelor cu un consum problematic de alcool
Atât medicii, cât și pacienții sunt de acord că stigmatizarea tulburărilor legate de consumul de alcool este principala barieră în calea accesării serviciilor de către cei care ar avea nevoie de acestea.
Majoritatea medicilor, pacienților și persoanelor cu un consum problematic de alcool din populația generală care nu au apelat la servicii au recunoscut că principala bariera în calea accesării serviciilor de către persoanele cu un consum problematic de alcool este stigma, rușinea si oprobiul social de a fi identificat ca având o problemă cu alcoolul.
Astfel, 70% dintre medicii specialiști intervievați, peste 50% dintre persoanele care beneficiază de servicii pentru tratarea acestei probleme și 80% dintre persoanele cu un consum problematic de alcool care nu au apelat la servicii specializate au identificat stigmatizarea ca principala bariera in accesarea acestor servicii.
Sistemul de servicii de sănătate din domeniul consumului problematic de alcool
Serviciile nu reușesc sa ajungă la pătura mai tânără a populației, cu o problematică mai puțin severă. Femeile sunt mult sub-reprezentate printre beneficiarii serviciilor de sănătate.
Peste 80% din persoanele cu un consum problematic de alcool din populația generală și care nu au apelat la servicii nu cunosc instituții/servicii specializate în tratarea problemelor de abuz sau dependență de alcool în județul lor de reședință.
Persoanele care apelează la servicii tind să fie de vârstă mai mare de 50 de ani (peste 50%), când este de presupus că au ajuns la o severitate mare a dependenței de alcool.
Medicii de familie nu reușesc să depisteze precoce tulburările legate de consumul de alcool, ci doar în stadii avansate. Astfel 55% dintre persoanele internate pentru o problemă legată de consumul de alcool au primit informații despre abuzul de alcool de la medicul de familie, iar 44% au fost îndrumați spre un serviciu specializat, comparativ cu doar 2%, respectiv 3% dintre persoanele neinternate.
În concluzie, în lipsa formarii, medicii de familie recunosc rar cazurile mai ușoare de abuz de alcool și în spital ajung mai degrabă pacienți vârstnici, la care putem presupune un stadiu avansat al dependenței de alcool.
Studiul arată că un alt aspect important pentru profesioniștii intervievați este absența ghidurilor și protocoalelor de lucru agreate la nivel național în domeniul intervențiilor specializate pentru tratamentul tulburărilor legate de consumul de alcool.
Singurul document oficial elaborat la nivel național cu privire la serviciile specializate din acest domeniu este încadrat în Strategia Națională Antidrog.
În acest moment, în România, principala specializare care abordează intervențiile în domeniul tratării tulburărilor legate de consumul problematic de alcool este psihiatria, intervențiile derulate în sfera acesteia fiind foarte apreciate în rândul persoanelor cu un consum problematic de alcool, cu peste 50% dintre aceștia considerându-le a fi foarte bune. De aceeași apreciere pozitivă beneficiază și grupurile de auto-ajutor de tipul „Alcoolicii Anonimi” sau centrele medico-sociale de intervenții în domeniul consumului problematic de alcool.
Prof. Dr. Dan Prelipceanu, Președinte de Onoare ALIAT și Șeful Catedrei de Psihiatrie a UMF „Carol Davila” București susține nevoia urgentă de dezvoltare a unor intervenții și servicii specializate adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool: „În România, în acest moment, ne confruntăm cu o gravă problemă privind lipsa unor servicii medicale și sociale integrate în domeniul consumului problematic și al dependenței de alcool, aspect relevat și de studiul național derulat de specialiștii ALIAT. Sistemul actual de servicii este încă într-o fază de subdezvoltare, lipsind un cadru formal de proceduri de lucru și de educație medicală continuă, iar nivelul de stigmă asociat acestui domeniu este la fel de mare atât în rândul medicilor cât și în rândul populației generale. Prin intermediul cercetării derulate de specialiștii ALIAT la nivelul întregii țări avem acum o baza formală, fundamentată pe evidențe științifice, pentru a demara necesarul proces de creare a unor politici și servicii consolidate în domeniul consumului problematic de alcool în țara noastră.”
În opinia Dr. Eugen Hriscu, Director Științific al ALIAT, ,,acest studiu scoate în evidență o serie de direcții de dezvoltare pentru un viitor sistem de tratament al abuzului și dependenței de alcool. ALIAT va continua să dezvolte servicii noi care să vină în întâmpinarea nevoilor identificate și va susține necesitatea includerii acestor probleme în agenda factorilor de decizie”.
Cu ocazia conferinței de presă în care au fost anunțate rezultatele studiului, Ed van Willegen, Director de Supply Chain Heineken Romania, a declarat ,,Încă de la primii pași împreună, Heineken România a crezut în misiunea ALIAT. La început ne-au convins pasiunea și hotărârea cu care oamenii ALIAT s-au dedicat ajutorării persoanelor cu consum problematic de alcool. De la an la an rezultatele platformei Alcohelp s-au îmbunătățit, iar parteneriatul nostru a devenit și mai puternic. Susținem acest studiu național și credem că rezultatele lui reprezintă cel mai bun punct de plecare în construirea programelor pe care le vom derula în cadrul parteneriatului cu ALIAT în anii următori.”
Studiul a fost dezvoltat de către ALIAT în colaborare cu agenția de cercetare sociologică Totem Communication, în cadrul platformei Alcohelp – platformă realizată cu sprijinul financiar transparent si necondiționat al Heineken Romania.
Specialiștii ALIAT își asumă în totalitate și garantează probitatea științifică a proiectului Alcohelp și a componentelor acestuia.
În cei 3 ani de la inițierea parteneriatului între ALIAT și Heineken România, specialiștii ALIAT au străbătut țara, au interacționat cu peste 16.000 de oameni, au discutat cu medici, au împărțit chestionare și au oferit consiliere, Caravana Alcohelp ajungând in peste 35 de localități din România urbană și rurală.
În mediul online, www.alcohelp.ro a oferit ajutor celor 1.400 de persoane care au urmat programul online Alcohelp, acesta continuând sa fie un instrument suport pentru cei 1.300 membri ai forumului. Din momentul lansării până în prezent, www.alcohelp.ro a fost accesat de peste 20.000 de persoane. Mai mult, în noiembrie 2011, specialiștii ALIAT au lansat prima Hartă națională a serviciilor publice și private pentru tratarea consumului problematic de alcool.
Continuarea Platformei Alcohelp în anul 2012 va fi strategic construită pe nevoile identificate în acest studiu, iar noile programe vor fi anunțate anul viitor.