Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, solişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio, susţin marţi, 8 martie 2011, la Praga, un recital extraordinar de promovare a culturii române. Cei doi solişti, apreciaţi drept unii dintre cei mai reprezentativi muzicieni români ai momentului, vor concerta în renumita Sală Tereziană a Mănăstirii Břevnov.
În cadrul evenimentului, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail vor interpreta deopotrivă lucrări cunoscute semnate de Mozart, Liszt, Paganini, Smetana, cât şi lucrări semnate de compozitori români.
Printre invitaţi se numără reprezentanţi ai mediilor diplomatice, politice, culturale şi economice din capitala cehă.
“O personalitate matură, complexă, tot mai curioasă în descoperirea profunzimilor concertelor pe care le abordează”, Alexandru Tomescu este recunoscut drept unul din exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti. Interpretările sale pasionale, dublate de o tehnică impecabilă, poezie şi sensibilitate, au impresionat publicul din Europa, America şi Asia. Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio din 2002, a susţinut concerte şi recitaluri în săli celebre precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Théatre des Champs Elysées şi Théatre Chatelet din Paris, Metropolitan Art Center din Tokyo, în compania unor dirijori renumiti: Kurt Masur, Christoph Eschenbach, Philippe Entremont, Valery Gergiev. Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca, în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Razvan Suma, să formeze „Romanian Piano Trio”. În septembrie 2007, Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani.
Apreciat pentru paleta largă de nuanţe interpretative, Horia Mihail este unul dintre cei mai renumiţi pianişti români ai momentului. A concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, cu importante orchestre europene, iar în Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops, Topeka Symphony, Boston University Symphony şi University of Illinois Symphony.
În 1999, a fost distins cu Artist Diploma a Universităţii din Boston, în cadrul prestigioasei instituţii studiind cu Anthony di Bonaventura. Din 2003 face parte, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, din celebrul grup „Romanian Piano Trio”. Solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, Horia Mihail revine anul acesta în atenţia publicului mai ales în calitate de solist. Pianistul va întreprinde în luna aprilie a acestui an un amplu turneu de recitaluri, în 12 oraşe din ţară, programul fiind un omagiu adus compozitorului Franz Liszt, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la naşterea sa.
Concertul susţinut de cei doi solişti în data de 8 martie face parte din programul Ambassadors’ Concert Series organizat de Ambasada României la Praga, care se desfăşoară sub auspiciile ministrului ceh al afacerilor externe, Karel Schwarzenberg, şi reprezintă principalul eveniment cultural al zilei de 8 martie de la Praga.