· Filmul „Povestea unui pierde vară”, regizat de Paul Negoescu, are avanpremiera în cadrul TIFF 2018
Un conferențiar universitar, un pic cam fustangiu, îndrăgostit de matematică și de…studente. Este cel mai nou rol al lui Alexandru Papadopol din filmul “Povestea unui pierde vară”. Aflat la a doua colaborare cu regizorul Paul Negoescu, după mega succesul de box office “Două lozuri”, Alexandru Papadopol interpretează un personaj inedit și amuzant. “Am rolul principal într-o comedie în care sunt un veritabil pierde vară. Petru este conferentiar universitar la Politehnică, profesor de matematică, pasionat de cifre, care fuge de asumarea unei relații. Îi plac studentele nefiind neaparat un personaj imoral. Si de aici incepe povestea”, își caracterizează Alexandru Papadopol personajul.
O raritate în cinematografia românească actuală, lung metrajul “Povestea unui pierde vară este filmat pe peliculă, pe străzile Bucureștiului. Orașul are un aer european fermecător. “Am văzut și eu orașul cu alți ochi. Am filmat în centrul Bucureștiului și în zone cu parfum interbelic. Pentru cei din sala de cinema, va fi, sunt sigur, o surpriză să redescopere Capitala cu alți ochi”, spune actorul Alexandru Papadopol.
Joi, 31 mai, de la ora 21.30, filmul “Povestea unui pierde vară” are marea avanpremieră în cadrul Festivalului Internațional de Film, TIFF 2018, de la Cluj. Filmul va fi lansat în cinematografe în toamnă.