Alexandru Mironov și cele mai actuale teme din știință se întorc vineri, 18 octombrie 2019, de la ora 21:00 la Digi World.
Noul sezon Digipedia – Știință invită pasionații de știință în expediții fantastice și explorează evenimentele și comportamentele care reconfigurează lumea în care trăim.
“Digipedia – Știință la dispoziția Domniilor Voastre! Digipedia vă pregătește în noul sezon știri din științe, povești și reportaje despre tehnologii. Viața din laboratoarele unde Homo Faber, Creatorul, schimbă lumea este în fiecare vineri de la ora 21:00, la Digi World”, spune gazda emisiunii, Alexandru Mironov.
Românul supranumit “vânătorul de eclipse”, Cătălin Beldea, este invitatul primei ediții din această toamnă, dedicată celei mai recente expediții științifice românești din deșertul Atacama din Chile.
Ghidul meseriilor viitorului, omul în raport cu mediul înconjurător, problema încălzirii globale și fenomenele meteo imprevizibile, controversele legate de folosirea roboților și temele fierbinți ale geneticii vor fi abordate în noul sezon Digipedia – Știință. Alexandru Mironov și invitații săi, oameni de știință, profesori și jurnaliști, vor explora secretele telomerilor și ale tinereții fără bătrânețe și genele care “creează” genii.
Digipedia – Știință, una dintre emisiunile cele mai longevive ale postului Digi World, este singura emisiune din media românească ce aduce săptămânal telespectatorilor cele mai noi vești din lumea științei și tehonologiei , dezbătute alături de invitați de marcă.