Directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Alexandru Giboi, a fost ales prin vot unanim în funcția de secretar general al Asociației Agențiilor de Presă din Balcani și Sud-Estul Europei (ABNA-SE). Alegerile s-au desfășurat în cadrul Adunării Generale a Asociației, ce a avut loc la Durres, Albania.
În perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014, Agenția Națională de Presă AGERPRES a deținut președinția ABNA-SE. Astfel, în cadrul dezbaterilor din Albania, Alexandru Giboi a prezentat raportul de activitate al ABNA-SE, care cuprinde detalii despre schimbarea identităţii vizuale a Asociației, despre noul website www.abnaorg.eu, dar și despre organizarea unui curs de pregatire pentru jurnaliștii din Balcani, în cooperare cu Fundația Thomson Reuters.
"ABNA-SE trebuie sa devină cel mai important sprijin pentru jurnaliștii agențiilor membre", a declarat secretarul general al Asociației, Alexandru Giboi, subliniind faptul că "ABNA-SE va lua poziții oficiale de sprijin pentru activitatea jurnaliștilor din toată lumea, într-un context dificil, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al siguranței jurnaliștilor".
Presedinția ABNA-SE a fost preluată de la AGERPRES de către Agenția de Presă Albaneză (ATA), prin directorul general Gezim Podgorica.
Despre ABNA-SE
Asociația Agențiilor de Presă din Balcani (ABNA-SE) a fost înființată în 1995, cu rolul de a dezvolta cooperarea între agențiile de presă din regiune și de a contribui la consolidarea unui climat de pace, securitate și cooperare în această zonă. ABNA-SE reuneşte 11 agenţii membre cu drepturi depline şi trei agenţii de presă cu statut de observator. Pentru mai multe informaţii despre ABNA-SE, accesaţi noul website www.abnaorg.eu.